Vlad Plahotniuc va fi judecat într-o cauză separată în dosarul „frauda bancară”
-
29 Septembrie 15:17

Vlad Plahotniuc va fi judecat într-o cauză separată, care va fi disjunsă din dosarul „frauda bancară”. O decizie în acest sens a fost emisă astăzi de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Fostul lider democrat nu a fost prezent în instanță, avocatul vociferând solicitarea de a- fi oferit timp pentru a lau cunoștință cu materialele cauzei și cu faptele ce i se impută, transmite IPN.
Avocatul Lucian Rogac a declarat că decizia instanței prin care a fost admis demersul procurorului privind disjungerea cauzei în privința lui Vlad Plahotniuc este o ilegalitate crasă și un abuz admis de către judecători”. „În ianuarie 2024, aceeași instanță, același complet de judecată a dispus conexarea cauzei domnului Vlad Plahotniuc la celelalte cauze. De atunci nu s-a schimbat nimic, dar vedem azi că au emis o încheiere diametral opusă cu toate că temeiuri legale de fapt și drept nu au existat în acest sens”, susține apărătorul
Procurorul de caz Alexandru Cernei consideră decizia drept o reușită în ședința de astăzi. Potrivit lui, admiterea demersului va duce la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și fără a contraveni drepturile celorlalți inculpați la proces.
Vlad Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena, Grecia pe 22 iulie, și extrădat pe 25 septembrie în Moldova. Acesta a ajuns pe Aeroportul Internațional Chișinău cu ruta Atena – Chișinău. Ulterior a fost transportat la Penitenciarul nr. 13, unde procurorii i-au adus la cunoștință învinuirile în patru cauze penale, aflate pe rol.