Vlad Plahotniuc crește în sondajul comandat de PD
-
12 Decembrie 2017 12:07
Patru formațiuni politice ar intra în Parlament pe liste de partid în eventualitatea unor alegeri legislative, potrivit unui sondaj realizat de IMAS, la comanda Partidului Democrat.
PSRM ar acumula 24,7%, PAS – 16,3%, PD – 12,4% și Platforma DA – 6.4%. Primul sub pragul electoral de 6% se află PCRM creditat cu 5 la sută în intențiile de vot.
Alte formațiuni politice ar acumula mai puțin de 3%: PN – 2.8%, PL – 2.0%, Partidul Șor – 1,9%, PPEM – 1,8%, PUN – 1.6% și PLDM 1,5%.
14 la sută dintre respondenți sunt indeciși, iar aproape 10 la sută nu intenționează să participe la alegeri.
În topul încrederii în politicienii, pe primul loc se situează Igor Dodon cu 36%, urmat de Maia Sandu și Pavel Filip cu câte 33%. Dorin Chirtoacă este susținut de 31% dintre respondenți, acesta fiind urmat în top de Vladimir Voronin (24%), Andrei Năstase (23%) și de Vlad Plahotniuc (21%).
Sondajul a fost realizat în perioada 27 noiembrie - 7 decembrie 2017 pe un eșantion de 1101 respondenți cu eroarea maximă de eșantionare de 3%.