Vlad Filat se va adresa la CEDO
-
23 Februarie 2017 11:25
Avocații lui Vlad Filat vor contesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului decizia de miercuri, 22 februarie, a Curții Supreme de Justiție, care a respins ca inadmisibile recursurile depuse de părțile din dosarul fostului premier, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Într-o postare pe Facebook, Casa de avocatură ”Popa și Asociații” cataloghează decizia emisă de magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în dosarul care îl vizează pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, drept una ilegală și inechitabilă.
„Hotărârea magistraților nu poate fi calificată altfel, decât ca o execuție publică a lui Vlad Filat, care demonstrează odată în plus că dosarul său este unul politic, instrumentat la comandă. Vlad Filat nu a avut parte de un proces echitabil”, afirmă avocații fostului premier.
Apărarea lui Vlad Filat afirmă că „magistrații s-au lăsat atrași în jocuri politice și nu s-au condus de buchea legii”.
Amintim că miercuri, pe 22 februarie 2016, magistrații CSJ Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin Alerguș au examinat admisibilitatea recursurilor declarate de procuror, inculpatul Vladimir Filat și avocatul acestuia, Igor Popa, a Sandei Diviricean, fosta soție a inculpatului, a Societății pe Acțiuni „Ipteh”, dar și a companiilor „Worldway Limited”, „Kapital Invest Company” și „Kapital Invest Co” împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău, care a menținut sentința de condamnare la nouă ani de închisoare emisă de Judecătoria Buiucani în privința lui Vladimir Filat în iunie 2016.
Aceștia au decis recursurile sunt „inadmisibile și vădit neîntemeiate”, conform unei informații de pe pagina electronică a CSJ.
Hotărârea motivată a CSJ va fi pronunțată pe 23 martie 2017, se mai precizează pe site-ul CSJ.