Vizită istorică a președintelui Elveției în Kârgâzstan

  • 23 Noiembrie 2014 22:03
 Vizită istorică a președintelui Elveției în Kârgâzstan

Aceasta este prima vizită în Kârgâzstan a unui șef de stat elvețian de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări în urmă cu 20 de ani.

Președintele elvețian Didier Burkhalter s-a întâlnit sâmbătă la Bișkek cu președintele kirghiz Almazbek Atambaiev, pe care l-a asigurat de sprijinul său și de voința sa de a aprofunda relațiile între Confederația elvețiană și fosta republică sovietică din Asia Centrală, relatează Agerpres.

Aceasta este prima vizită în Kârgâzstan a unui șef de stat elvețian de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări în urmă cu 20 de ani.

'Avem ambiții mari pentru viitorul relațiilor noastre', a subliniat președintele Burkhalter, care a afirmat că țara sa - al cărei PIB este de 100 de ori mai ridicat decât cel al Kârgâzstanului - este pregătită să-i acorde acesteia sprijin.

'Kârgâzstanul merită și sprijinul OSCE', a adăugat Burkhalter, președinte în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Almazbek Atambaiev, care a calificat vizita președintelui elvețian drept 'istorică', și-a exprimat speranța că ea 'va încuraja dezvoltarea relațiilor bilaterale'.

Președintele kirghiz urmează să efectueze o vizită în Elveția în luna martie a anului viitor, a precizat biroul lui de presă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:88 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău