Virgil Pâslariuc: Niciodată în istoria UE și a statelor aliate nu s-a ajuns la trecerea acestei linii roșii care se numește anularea alegerilor
-
10 Iulie 2018 09:59
Istoricul Virgil Pâslariuc, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, spune că după nouă ani de guvernare așa-zisă pro-europeană relația Republicii Moldova cu UE a intrat într-o criză tot atât de gravă cum era în anul 2009, când s-a soldat cu expulzarea unor ambasadori din Uniunea Europeană.
Declarațiile au fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN. Astfel, potrivit istoricului, Rezoluția Parlamentului European a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare – 343 de voturi împotriva la 35. „Niciodată în istoria Uniunii Europene și a statelor aliate nu s-a ajuns la trecerea acestei linii roșii care se numește anularea alegerilor. Toți europarlamentarii au alegători acasă, ei tot trebuie să explice ce s-a întâmplat în Republica Moldova și nu pot să explice cum într-un stat care pretinde la integrarea europeană, niște alegeri foarte importante, care au fost declarate, inclusiv de guvernare drept libere și corecte, au fost anulate printr-un act abuziv al justiției. În ultimii ani, la noi s-au mai fraudat alegeri, dar niciodată nu s-a ajuns să se treacă această linie roșie atunci când a câștigat opoziția și cineva n-a convenit”, a declarat Virgil Pâslariuc.
Vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, afirmă că această Rezoluție a Parlamentului European este una politică și ea nu înseamnă o lovitură față de oameni, așa cum se speculează, dar este o lovitură dată de anumite familii politice europene din care fac parte PLDM, PAS și PPDA. Totodată, politicianul consideră că Rezoluția a fost una grăbită și conține o sumedenie de declarații neverificate. „Spre exemplu, scăderea încrederii în instituțiile statului. În ultimii 2,5 ani acest Guvern a arătat că a preluat o încredere extrem de joasă a cetățenilor în instituțiile statului și nu altcineva decât BOP, difuzat de IPP, care este, de fapt, o organizație afiliată PAS, PPDA și PLDM, au arătat încredere dublată și triplată în instituțiile publice”, a declarat vicepreședintele PDM.
Joi, 5 iulie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.