Vioara ridicată de vameșii de la Aeroportul Chișinău a fost returnată Alexandrei Conunova
-
23 Decembrie 2021 18:25
Vioara ridicată în luna octombrie 2021, pe Aeroportul din Chișinău, de către vameșii moldoveni, a fost returnată Alexandrei Conunova – persoana, care a prezentat documentele autentificate ce o împuterniceau să o dețină în folosință, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), transmite IPN.
PCCOCS a precizat că, la ieșirea din țară, instrumentul muzical nu a fost declarat ca valoare culturală, contrar celor indicate în actele de însoțire. „În cazul în care este transportat un bun cu valoare culturală, potrivit legii, acesta trebuie declarat în mod obligatoriu”, menționează sursa citată. La două zile de la reținerea viorii, Alexandra Conunova a prezentat un certificat de la Ministerul Culturii, cu un conținut care intra în contradicție cu cele indicate documentele precedente. „Mai exact, acesta specifica că instrumentul nu prezintă valoare culturală”. De aceea, a fost necesară verificarea tuturor circumstanțelor, solicitarea documentelor autentificate de la proprietar, care o împuterniceau pe Alexandra Conunova să folosească vioara și a fost necesară audierea muzicienei.
PCCOCS a precizat că instrumentul muzical a fost eliberat Alexandrei Conunova astăzi, la o zi de la prezentarea documentelor autentificate.
Urmărirea penală continuă, în vederea dispunerii unei soluții obiective privind fapta investigată, cu referire la nerespectarea procedurilor legale obligatorii de declarare a bunurilor cu valoare culturală.