Vinăriile și cramele din Moldova pot obține certificare internațională de sustenabilitate
-
08 Septembrie 2022 16:49
Filiera vitivinicolă din țara noastră va avea, în curând, un cod de sustenabilitate „Vinul Moldovei Sustenabil”, care va promova practicile de producție prietenoase mediului, cu impact social și economic-benefice.
Proiectul pilot lansat recent, susține dezvoltarea unei viticulturi și vinificații ce vine să răspundă schimbărilor climatice și provocărilor ce influențează piața vinicolă globală. Începând cu luna februarie, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Proiectul Agricultura Performantă din Moldova finanțat de USAID, au demarat un proiect pilot - „Vinul Moldovei Sustenabil” - destinat evaluării afacerilor din domeniul vitivinicol conform standardelor de sustenabilitate recunoscute pe plan european.
Inițiativa se desfășoară în conformitate cu rigorile codului de sustenabilitate „Fair-and-Green”, recunoscut la nivel internațional ca sigiliul viticulturii durabile. Activitatea include consilierea viticultorilor și vinificatorilor pentru
a-și verifica obiectivele de durabilitate pentru ca ulterior să poată obține certificatele de sustenabilitate.
În perioada, 5-9 septembrie, un grup de experți germani ai instituției specializate „Athenga”, sub conducerea renumitului profesor Keith Ulrich, au vizitat podgoriile, cramele și unitățile de turismoeno-gastronomic ale celor 6 vinării, dintre care 2 mici producători de vinuri, care sunt participante la programul pilot. Evaluările au fost efectuate în conformitate cu cele 150 de criterii ale Codului de Sustenabilitate a Vinurilor, care includ auditarea practicilor ce țin de protecția mediului, protejarea biodiversității și a resurselor naturale, responsabilitatea socială, politicile de personal și angajamentele sociale, conservarea și promovarea patrimoniului și peisajelor culturale
etc.