Vinăria Purcari a ajuns vedeta Bursei de la București. Cea mai mare companie privată din industria alimentară și a băuturilor din Polonia vrea să preia vinăria
-
22 Mai 09:26
Miercuri, 21 mai, Vinăria Purcari, unul dintre cei mai mari producători și exportatori de vinuri din regiune, a ajuns vedeta Bursei de Valori București (BVB), după ce grupul polonez Maspex a făcut o ofertă de preluare a pachetului de control.
Astfel Maspex, cea mai mare companie privată din industria alimentară și a băuturilor din Polonia (Tymbark, Zubrovka, Salatini etc) și una dintre cele mai mari din regiune, a anunțat la Bursa de Valori București că în urmă unui proces de sondare a pieței derulat prin BRD a decis să depună la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România documentația pentru preluarea unei poziții de control în compania Purcari (WINE) la prețul de 21 de lei românești pe acțiune, scrie mold-street.com.
Până la anunț acțiunile Purcari se tranzacționau între 14,2 lei românești și 14,5 lei pe acțiune, dar după aceasta, prețul a urcat cu 25% la peste 17,6 lei, respectiv capitalizarea bursieră a vinăriei a trecut de 713 milioane lei românești, sau 140,7 milioane de euro.
La prețul de 21 de lei din oferta Maspex, capitalizarea Vinăriei Purcari urcă la aproximativ 849 milioane lei românești, sau circa 167 milioane euro. O poziție de control, adică de la 50% plus 1 acțiune în sus ar însemna circa 425 milioane lei, sau 84 milioane de euro.
Cu o cotă de peste 20%, în prezent cel mai mare acționar al Vinăriei Purcari este Victor Bostan prin Amboselt Universal Inc, un offshore din Insulele Virgine Britanice, restul fiind deținut de persoane juridice și fizice, cu cote mai mici.
“Victor Bostan își va monetiza parțial investiția în emitent prin vânzarea de acțiuni reprezentând aproximativ 5% din capitalul social la un preț de 21 lei/acțiune în cadrul unei oferte publice de preluare voluntară ce urmează a fi lansată de Maspex și care va oferi condiții egale tuturor acționarilor Emitentului. Victor Bostan va rămâne în continuare acționar prin intermediul Amboselt de aproximativ 15% din capitalul până la sfârșitul anului 2027", se prevede în document.
Totodată în oferta de preluare voluntară depusă de Maspex se menționează că participația de 15% a Amboselt în capitalul social al Vinăriei Purcari "este supusă: (a) unui acord de blocare (în engleza, "lock- up agreement") și (b) a unei opțiuni de vânzare/cumpărare (in engleza "put/call option") care poate fi exercitată în primele șase luni ale anului 2028 pentru un preț de exercitare pre-agreat care va fi egal cu prețul ofertei publice de preluare voluntara plus o dobândă de 12% pe an compusă anual”.
Acordul dintre Maspex si Victor Bostan este condiționat și de menținerea în cadrul emitentului a actualei echipe cheie de management pentru a asigura continuitatea afacerii și implementarea strategiei existente “2x by 200”, se arată în raport.
Grupul Maspex, ce deține 18 fabrici în regiune și cu prezență în 80 de state, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 3,7 milioane euro. Grupul este deținut de oamenii de afaceri polonezi Krzysztof Pawiński, Zdzisław Stuglik, Sławomir Rusinek, Jerzy Kasperczyk și Józef Szczur, care ocupă poziția 45 în ultimul clasament al Forbes Polska a celor mai bogați 100 oameni din Polonia, cu active de 2,03 miliarde zloți polonezi fiecare (circa 480 milioane euro).
Printre brandurile companiei conduse de milionarul polonez Krzysztof Pawiński, se află Tymbark, Tedi, Nestea, Bucovina, La Festa, Salatini, Arnos, Zubrówka (vodcă) etc.
Vinăria Purcari a înregistrat în trimestrul I din 2025 venituri de 91,1 milioane lei românești (aproximativ 18 milioane euro), mai mari cu 12% față de rezultatul din aceeași perioadă din 2024. În perioada ianuarie-martie 2025, profitul net s-a diminuat cu 17% an/an, la 9 milioane lei românești, în timp ce EBITDA a atins 23,9 milioane lei, cu o marjă de 26%.

