Viitorul inamic al lui James Bond este un ecologist
-
26 Octombrie 2019 17:49
Inamicul lui James Bond din „No Time To Die”, viitorul film din seria dedicată agentului 007 ar fi un ecologist, arată The Sun, citând un membru al echipei care a participat la filmările încheiate vineri, informează Mediafax.
Filmările pentru cea de-a 25-a peliculă din seria James Bond s-au încheiat vineri, regizorul și vedeta din rolul principal publicând o fotografie în care apar împreună în ultima zi de filmare, cu clacheta scenelor finale purtând data 25 octombrie.
Chiar dacă nu s-a aflat încă numele viitorului inamic al agentului 007, acesta este poreclit „Greenfinger” („Deget verde”), de cei care au lucrat la film. Acesta s-ar adăposti într-o construcție alimentată cu energie de o fermă de alge și are o grădină Zen.
Potrivit surselor, regizorul Cary Joji Fukunaga, cunoscut de pe genericul primului sezon al serialului „True Detective/ Detectivii din California”, ar fi filmat trei finaluri diferite pentru pelicula care urmează să apară în 2020.
Chiar dacă povestea este ținută secretă și nu se știe încă în ce fel se vor confrunta cei doi protagoniști din „No Time To Die”, o sursă a jurnaliștilor de la tabloidul britanic a dezvăluit că „Omul rău pare să stea la o fermă de alge imensă. Așa ceva arată destul de sinistru și de verde, așa că o să dea foarte bine pe ecran”.
„No Time to Die” este al cincilea și ultimul film în care Daniel Craig, în vârstă de 51 de ani interpretează rolul celebrului spion. Din distribuție mai fac parte Rami Malek, Naomie Harris, Lea Seydoux, Ralph Finnes, Leshana Lynch, Ana de Armas și Ben Whishaw. Pelicula este programată să apară pe ecrane în aprilie 2020.
Sursa: Digi24.ro