VIDEO | Ziua mondială a fericirii - cinci filme pentru a vedea viața în roz
-
20 Martie 2017 17:22
Ziua Mondială a Fericirii, celebrată în fiecare an pe 20 martie în urma unei decizii luate de ONU în 2012, este marcată în toate țările lumii prin diverse activități recreative. Cu această ocazie, pentru a sărbători evenimentul, cotidianul francez Le Figaro a alcătuit un Top 5 al celor mai bune filme care au capacitatea de a îi binedispune pe spectatori.
A șaptea artă reamintește oamenilor faptul că numeroși artiști de succes, de la Ray Ventura la Richard Curtis și Gene Kelly, au fost veritabili discipoli ai lui Aristotel, în căutarea plenitudinii vieții.
Grație unor filme celebre, spectatorii au văzut că pot să cânte în ploaie, să meargă la Monte Carlo cu Ray Ventura, să dorească ”o zi bună” întregii Anglii de la un post radiofonic pirat (în ”The Boat That Rocked”, n.r.). Fericirea, obiectivul suprem al existenței umane, potrivit filosofiei aristoteliene, a reprezentat întotdeauna un subiect preferat al regizorilor, încă de la începuturile cinematografiei.
Luni, 20 martie, de Ziua Mondială a Fericirii, cotidianul francez Le Figaro a alcătuit un Top 5 al filmelor care combină într-o manieră inteligentă bucuria și plenitudinea vieții, mizând pe ingredientele clasice ale fericirii - iubirea și muzica. Le Figaro oferă spectatorilor și un bonus - trailerul oficial al filmului american ”Silver Linings Playbook”, de David O. Russell, scrie news.ro.
1) ”Pirații Rock-ului/ The Boat That Rocked” (2009), un film regizat de Richard Curtis, i-a avut în distribuție pe Tom Sturridge, Philip Seymour Hoffman și Rhys Ifans.
2) ”Cartea Junglei/ The Jungle Book” (1967), regizat de studioul Walt Disney, inspirat din romanul omonim al scriitorului Rudyard Kipling, publicat în 1894, în care personajele principale sunt Mowgli, pantera Bagheera, ursul Baloo, tigrul Shere Khan și pitonul Kaa.
3) ”Sunetul muzicii/ The Sound of music” (1965), regizat de Robert Wise, cu Julie Andrews, Christopher Plummer și Elaenor Parker.
4) ”Cântând în ploaie/ Singin' in the Rain” (1952), de Stanley Donen și Gene Kelly, cu Gene Kelly, Debbie Reynolds și Donald O'Connor.
5) ”Nous irons à Monte-Carlo” (1951) este un film franțuzesc realizat în două versiuni - una în franceză, regizată de Jean Boyer, și una în engleză, ”Monte Carlo Baby”, regizată de Jean Boyer și Lester Fuller, cu Audrey Hepburn, Philippe Lemaire și Marcel Dalio.
Bonus: ”Scenariu pentru happy-end/ Happiness Therapy” (2012), regizat de David O. Russell, cu Bradley Cooper, Robert De Niro și Jennifer Lawrence.
Adunarea Generală a ONU a stabilit, pe 12 iulie 2012, ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită în fiecare an, în 20 martie. Documentul redactat recomandă ca această zi să fie celebrată, în primul rând, prin activități educative pentru a crește bunăstarea populației din 193 state membre ale organizației.
Un raport internațional publicat pe 20 martie de Organizația Națiunilor Unite arată că Norvegia este țara cu cei mai fericiți locuitori din lume. Republica Moldova ocupă locul al 55-lea în acest clasament ce include 155 de țări.