Principalele probleme ale basarabenilor erau legate de traiul greu, problema agrară, analfabetismul, lipsa autonomiei culturale și riscul de a intra în foamete. În Basarabia anului 1917, se bat două curente: cel socialist, care vedea țara ca un teritoriu în cadrul Rusiei și curentul unionist, care își lega viitorul doar de patria mamă, România.

Revoluția din februarie a dat un imbold spre o renaștere națională, iar în sânul clasei politice de la acea vreme au loc regrupări de forțe în funcție de necesități. În această perioadă, autonomia politică față de Rusia sau unirea cu România nu se cristalizaseră drept obiective majore, întrucât persista incertitudinea, teama și mentalitatea filo-rusă. După Congresul Popoarelor din Rusia desfășurat în toamana anului 1917 la Kiev, la Chișinău se va desfășura Congresul militarilor Moldoveni care va da naștere Sfatului Țării.

Curentul unionist avea să apară atât în sânul Partidului Național Moldovenesc, cât și în sânul Sfatului Țării, nu doar prin dorința liderilor pro-români, dar și prin concursul elitelor din celelalte provincii, refugiați în Basarabia din calea trupelor germano-austro-ungare. Războiul care se ducea pe teritoriul României adusese la Chișinău valuri de refugiați din Vechiul Regat, din Transilvania, și Bucovina, dar mai ales ardeleni din armata austro-ungară.

Sfatul Țării a fost un produs al autodeterminării locale, combinat cu un ideal strămoșesc de reunificare a poporului român. Clasa politică basarabeană din acea vreme a trebuit să însușească foarte rapid lecțiile democrației și a luptei pentru idealurile pentru care militau. Maturitatea politică de care au dat dovadă politicienii basarabeni a putut realiza idealul Unirii.