VIDEO | Un vicepreședinte al raionului Orhei, documentat pentru coruperea participanților la protestul organizat de partide proruse în Chișinău

  • 01 August 2025 16:36
VIDEO | Un vicepreședinte al raionului Orhei, documentat pentru coruperea participanților la protestul organizat de partide proruse în Chișinău

Poliția Națională a anunțat astăzi că unul dintre vicepreședinții raionului Orhei a fost documentat în cazul de corupere a participanților la protestul de sâmbătă, 26 iulie, organizat în Chișinău de partidele pro-ruse conduse de Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev.

Potrivit poliției, câțiva cetățeni au declarat că, „după cum li s-a promis”, la întoarcerea de la protest au fost remunerate de către persoana vizată cu câte 300 de lei fiecare, chiar în sediul unui partid politic din Orhei.

Și unul dintre vicepreședinții raionului Orhei a fost documentat de polițiști pentru coruperea participanților la protestul de sâmbăta trecută din Chișinău, după ce acesta a remunerat financiar unele dintre persoane, chiar în sediul unui partid politic din Orhei. În cadrul documentării, câteva persoane au declarat că, după cum li s-a promis, la întoarcerea de la protest au fost remunerate de către acesta cu câte 300 de lei fiecare”, a anunțat astăzi IGP.

Amintim că sâmbătă, 26 iulie, în Chișinău a avut loc  „marșul unității forțelor de opoziție”, organizat de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. După desfășurarea acestuia, poliția a anunțat că au fost înregistrate cazuri în care persoanele au fost remunerate cu câte 300 de lei pentru a participa la eveniment.

Citiți și: 

VIDEO | 300 de lei pentru participare la protest: Poliția documentează cazuri de recompensă financiară la „marșul unității forțelor de opoziție”

VIDEO | Alte 5 persoane au fost documentate pentru că ar fi primit bani ca să participe la mitingul electoral organizat la Chișinău de partide pro-ruse

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
29,17
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,1 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
23
Sun
25
Mon
28

Ultimele știri

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

„Investițiile din primul proiect au ajutat producătorii să se modernizeze și să intre pe piețe noi de export”. Guvernul aprobă negocierile pentru împrumutul de la BEI pentru proiectul „Livada Moldovei II”

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Percheziții într-un dosar de spălare de bani: Milioane de lei proveniți din contrabandă și evaziune fiscală

Carburanții auto vor fi mai ieftini mâine, 25 iunie. Prețurile stabilite de ANRE

Arhivă Radio Chișinău