VIDEO/Studii în România | Informații detaliate despre universitățile din Cluj-Napoca
-
14 Iulie 2021 15:41
Cluj-Napoca este recunoscut ca un important centru academic și, totodată, este considerat cel de-al doilea centru universitar din România. Acesta este locul care găzduiește în fiecare an aproximativ 80.000 de studenți din țară, Clujul bucurându-se și de cei mai mulți studenți străini.
De exemplu, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca sunt 2611 de studenți străini din 57 de țări.
- Facultatea de Medicină: 1695 studenți străini;
- Facultatea de Medicină Dentară studenți străini 609;
- Facultatea de Farmacie- 307 studenți străini.
Cele mai mari comunități provin din Franța (919 studenți), Germania (571), Israel (201), Tunisia și Maroc. Dintre studenții străini, 1922 provin din UE, iar 689 sunt cetățeni non-UE. Cu siguranță, fără acești studenți, Clujul ar deveni mult mai sărac și lipsit de culoare, dar până atunci acesta rămâne un centru de interes, care îl aleg pentru oportunitatea unei cariere de succes, dar și pentru distracție și experiență de viață.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este considerată cea mai veche instituție de învățământ medical din Transilvania. De-a lungul timpului, studenții s-au înscris la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ale cărei specializări sunt: Medicină, Farmacie, Tehnică dentară și Medicină dentară sunt cele mai populare.
Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pune în aplicare principiile enunțate de profesorul Hațieganu pentru a se încadra în contextul competitivității internaționale, răspunzând cerințelor Spațiului European al Cercetării și Cunoașterii.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca este a treia universitate ca mărime din Cluj. Campusul universității este situat relativ în zona centrală a municipiului. În acest campus pot fi vizitate Acvariul, Muzeul de anatomie comparată, Muzeul de Parazitologie, Grădina Botanică a universității precum și o bibliotecă modernă. Anual, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca prezintă interes tinerilor absolvenți. În prezent, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV Cluj-Napoca) are în structura sa cinci facultăți:
- Facultatea de Agricultură;
- Facultatea de Horticultură;
- Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii;
- Facultatea de Medicină Veterinară;
- Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor.
Facultatea cu cea mai mare cerere este Facultatea de Medicină Veterinară a cărei cursuri durează pe durata a șase ani.
Cea mai mare Universitate din Transilvania este Babeș-Bolyai. Aceasta este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România. Universitatea Babeș-Bolyai se remarcă prin caracterul său multicultural.
Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Această structură multiculturală se reflectă și în programele postuniversitare, precum și în rețeaua celor 12 extensii universitare din Transilvania.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca cuprinde douăsprezece facultăți repartizate în cele două centre universitare, Cluj-Napoca și Baia Mare, la care se adaugă extensiile în localitățile Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău. Oferta educațională, organizată în sistem Bologna, cuprinde programe de licență, masterat și doctorat, precum și programe de formare continuă. Conform specialiștilor în resurse, cea mai mare cerere pe piața muncii o are Facultatea de Automatică și Calculatoare, iar studenții acestei facultăți își pot găsi de lucru încă din anul 4 de studiu.
Salariul unui proaspăt absolvent depășește cu mult salariul mediu pe economie. În cadrul Universității Tehnice, un loc important ocupă Facultatea de Arhitectură și Urbanism a cărei durată de studii este de șase ani. Intrarea se face în urma examenului de admitere, care contează 80% (nota la desen liber și nota desen tehnic) și în urma examenului de bacalaureat care are o pondere de 20%.
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca este una dintre cele mai active instituții de învățământ superior muzical din România, oferind studenților săi calificare superioară în domeniul creației și interpretării muzicale, al pedagogiei muzicale și al muzicologiei. Actul de predare urmărește, în același timp, latura formativă și informativă a învățării, pentru a asigura studenților o pregătire complexă și durabilă.
Academia sprijină cercetarea științifică în domeniile creației, interpretării și muzicologiei, fiind prima instituție din România în care s-a organizat studii doctorale în domeniul muzical. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” este parte activă a vieții culturale a orașului și regiunii, organizând sau participând la organizarea unor evenimente culturale de prestigiu pe plan național și internațional.
Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, este o instituție de învățământ superior artistic cu o tradiție de peste 85 de ani. Misiunea fundamentală a Universității este formarea de profesioniști în domeniile artelor plastice, decorative și designului, capabili să producă un impact semnificativ în câmpul cultural, comercial și industrial al societății de azi. Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca oferă studenților un înalt nivel de educație vizuală prin metode de învățământ care valorifică tradiția cultural-artistică autohtonă și asimilează forme de limbaj artistic contemporan.
UAD asigură studii universitare de Licență, de Masterat și Doctorat. Universitatea de Artă și Design cuprinde:
- Facultatea de Arte Plastice cu departamentele Pictură, Pictură murală;
- Conservare și Restaurare;
- Sculptură; Grafică (grafică de șevalet și grafică publicitară);
- Pedagogie – Arte plastice si decorative;
- Foto – Video – Procesare computerizată a imaginii Facultatea de Arte Decorative și Design cu departamentele Ceramică – Sticlă – Metal;
- Arte textile (design vestimentar si design textil, imprimeuri);
- Design (design de produs, design ambiental și design grafic).
Menționăm că universitățile și școlile clujene reprezintă de multe ori un etalon în rândul instituțiilor de învățământ din România.