VIDEO | Rudele mai multor persoane care au suferit în accidentul din Kaluga au plecat în Rusia

  • 06 August 2018 08:33
VIDEO | Rudele mai multor persoane care au suferit în accidentul din Kaluga au plecat în Rusia

Mai multe rude și apropiați a persoanelor care au avut de suferit în tragicul accident din regiunea Kaluga au plecat, ieri seara, la ora 22:00, în Federația Rusă

Deplasarea a avut loc de la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), de unde a fost  organizat transport pentru cei care au hotărât să meargă în regim de urgență. Potrivit unui comunicat al IGSU, rudele persoanelor implicate în accident au discutat cu psihologii din cadrul instituției. „Grupul de ofițeri din cadrul Inspectoratului trimiși în Federația Rusă au ajuns în dimineața zilei de 5 august în regiunea Kaluga și au început perfectarea tuturor  procedurilor necesare pentru repatrierea cadavrelor persoanelor decedate”, precizează reprezentanții Inspectoratului. 

Patru persoane traumatizate în urma accidentului vor fi externate din spitalul Sukhinichi pe 7 august și vor putea merge acasă. Autoritățile în comun cu ofițerii IGSU vor lua decizii cu ce mijloc de transport vor fi transportați acasă oamenii, pentru a putea ajunge în siguranță.  

Amintim că la 4 august, la ora 7:40, pe traseul M3 spre Ucraina, în apropiere de regiunea Kaluga, Federația Rusă, a avut loc un accident rutier cu implicarea a 3 unități de transport. 8 persoane au murit, dintre care 6 sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Alți 8 cetățeni moldoveni sunt internați în spital cu traumatisme. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău