VIDEO | Primul concert Metallica din 2020, difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord
-
11 August 2020 19:30
Formația Metallica va urca pe scenă pentru prima dată în 2020 pentru a susține un concert ce va fi difuzat în cinematografele drive-in din America de Nord, informează marți contactmusic.com.
Asemenea majorității colegilor de breaslă, membrii trupei Metallica - Lars Ulrich, James Hetfield, Kirk Hammett și Robert Trujillo - au fost nevoiți să își reprogrameze și să își amâne concertele în contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus.
Ei au anunțat că primul concert pe care îl vor susține după o pauză de aproape un an va fi difuzat pe 29 august în cadrul seriei intitulate ''Encore's Drive-In Nights''.
''Aducem experiența Metallica live, într-un cinematograf din apropiere de voi, la 29 august, cu un concert filmat pentru marele ecran, prezentat de @encoredrivein'', a anunțat pe Twitter formația.
Concertul urmează să fie filmat ''într-o locație din apropierea sediul trupei, din California de Nord'' și va fi ''editat și mixat de echipa de producție premiată a formației Metallica, la cele mai înalte standarde posibile'', conform unui comunicat de presă.
Fanii vor putea urmări, de asemenea, imagini surprinse în decursul celor patru decenii de carieră a trupei, distinse cu numeroase premii muzicale, inclusiv mai multe trofee Grammy, transmite AGERPRES.