VIDEO | Președinta Maia Sandu a discutat cu administratoarea USAID Samantha Power: „Mizăm pe sprijinul USAID pentru o reformă reală a justiției și lupta anticorupție”
-
17 Noiembrie 2021 15:26
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Samantha Power, administratoarea USAID, aflată la Chișinău în prima sa vizită în străinătate în actuala funcție.
Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat proiectele realizate de USAID în țara noastră, în diverse domenii. „Am vorbit despre investițiile majore făcute de SUA pentru modernizarea industriei ușoare din Republica Moldova, pentru susținerea micului business și a agriculturii competitive sau pentru dezvoltarea sectorului IT și a inovațiilor”, a declarat șefa statului. Un mare program USAID în domeniul digital, în valoare de 32 de milioane de dolari - „Tehnologiile Viitorului” - va fi lansat chiar în această seară la Chișinău. Programul va promova inovațiile și ne va ajuta să avansăm pe calea economiei digitale, se arată într-un comunicat al Președinției.
Președinta Maia Sandu a apreciat efortul Statelor Unite de a susține democrația, societatea civilă și presa independentă din țara noastră și a mulțumit pentru ajutorul oferit în lupta cu pandemia. „Mizăm pe sprijinul USAID inclusiv pentru o reformă reală a justiției și lupta anticorupție, ca elemente-cheie pentru a dezvolta economia țării și a asigura bunăstarea oamenilor”, a subliniat șefa statului.
La rândul său, Samantha Power a dat asigurări că SUA vor susține în continuare Republica Moldova și agenda de reformare a țării.