VIDEO | Organizatorul și un complice care plănuiau să incendieze o mașină de poliție, în ziua alegerilor, au fost reținuți

  • 06 Noiembrie 14:30
VIDEO | Organizatorul și un complice care plănuiau să incendieze o mașină de poliție, în ziua alegerilor, au fost reținuți

Poliția Republicii Moldova anunță că au fost reținute două persoane, un organizator și un complice, care plănuiau incendierea mașinii din parcarea Poliției, în dimineața zilei din 3 noiembrie.

Potrivit oamenilor legii, în ziua în care urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, un cetățean armean, cu vârsta 38 de ani, și-a alimentat la o benzinărie din Chișinău mașina de taxi pe care o conducea, cumpărând 6 litri de benzină în butelia pregătită, cu 20 de minute până să dea foc mașinii Poliției, la ora 3 dimineața.

Ulterior, acesta a condus mașina spre sediul Inspectoratului General al Poliției, iar din butelie a fost folosit 1 litru de benzină, pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”, care a fost aruncat în mașina de marcă Dacia Logan din parcarea Inspectoratului, unitatea de transport luând foc. Mai apoi, membrii grupului infracțional au fugit într-o direcție necunoscută.

Totuși, sub conducerea PCCOCS, ofițerii de investigație a DCCO, în comun cu cei de urmărire penală a DUP INI, cu suportul IP Bender și angajaților BPDS „Fulger”, i-au localizat pe cei doi.

Astfel, complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie, atunci când a fost reținut în Varnița, Anenii Noi și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de 37 de ani și el, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă.

Ulterior, urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova, original din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei.

Au urmat percheziții în cele două automobile, de unde au fost ridicate telefoane, care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată. 

În prezent, cei doi (cu antecedente legate de droguri în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni în cazul organizatorului) sunt cercetați penal, urmând ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să le formuleze învinuirile.

IGP menționează că cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.

Până la turul II al alegerilor, autoritățile de drept au reținut 5 persoane (plasate în arest) din Slobozia și Tiraspol înainte ca să dea foc sediului Comisiei Electorale Centrale; iar ieri, 5 noiembrie, a fost reținut un bănuit dintr-un alt grup infracțional în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, cu scopul incendierii mașinilor Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediilor instituțiilor publice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău