VIDEO | Operațiune specială de amploare a SBU. Ucraina ar fi distrus peste 40 de bombardiere strategice rusești
-
01 Iunie 15:05
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) ar fi desfășurat o operațiune specială de amploare, vizând „peste 40” de bombardiere strategice rusești aflate pe baze aeriene situate adânc în teritoriul rus, transmite Kyiv Independent.
O sursă din cadrul SBU a informat publicația pe 1 iunie că „bombardiere strategice inamice ard în masă în Rusia – acesta este rezultatul unei operațiuni speciale a SBU”. Operațiunea a vizat în mod specific aeronavele utilizate pentru a lansa atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene în fiecare noapte, scrie economedia.ro.
Printre aeronavele care ar fi fost lovite se numără una de avertizare și control aerian A-50, cu o valoare estimată la 350 de milioane de dolari, împreună cu bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22M3.
Aeronava A-50, din care Rusia deține mai puțin de zece exemplare, este vitală pentru detectarea sistemelor de apărare aeriană și coordonarea avioanelor rusești. Tu-95, un bombardier cu turbopropulsie din era sovietică, poate transporta până la 16 rachete de croazieră Kh-55/Kh-555 sau Kh-101/Kh-102 mai noi.
Bombardierul supersonic Tu-22M3, cu rază lungă de acțiune, este cunoscut pentru lansarea rachetelor Kh-22, care călătoresc cu aproximativ 4.000 de kilometri pe oră și reprezintă o provocare pentru apărarea aeriană ucraineană, necesitând sisteme precum Patriot, fabricat în SUA.
Unul dintre aerodromurile care ar fi fost lovite este baza aeriană Belaya din regiunea Irkutsk, iar rapoarte neconfirmate de pe rețelele sociale indică și un incendiu la baza aeriană Olenya din regiunea Murmansk.

