VIDEO | Noul videoclip al artistei Taylor Swift doboară recordurile de vizualizări în 24 de ore
-
29 August 2017 10:13
Cel mai recent videoclip al vedetei americane Taylor Swift, ''Look What You Made Me Do'', primul single de pe noul său album care va fi lansat în curând, doboară recordurile de vizualizări în 24 de ore de la prezentarea sa în premieră mondială, duminică, la gala MTV Video Music Awards, informează Agerpres.
În mai puțin de 24 de ore videoclipul piesei lui Swift — o ironie la propria persoană — ar fi fost vizualizat de peste 31 de milioane de ori fiind cel mai urmărit videoclip muzical din acest an în acest interval de timp.
Clipul a reușit performanța de a atrage nu mai puțin de 3 milioane de vizualizări pe oră depășind atât cel mai important debut muzical al anului (''Despacito'' cu Justin Bieber — 22 de milioane de vizualizări în 24 de ore), cât și videoclipul lui Adele pentru piesa ''Hello'', care a atras 27 de milioane de vizualizări în acest interval de timp, în 2015.
În total, videoclipul melodiei ''Look What You Made Me Do'' a fost vizualizat până în prezent de peste 47 de milioane de ori.
Conform celor mai recente date furnizate de Spotify, cunoscuta platformă de muzică online, hit-ul lui Swift a fost difuzat de 23 de milioane de ori, precizează sursa citată.
Videoclipul melodiei ''Look What You Made Me Do'' care va apărea pe albumul ''Reputation'' ce urmează să fie lansat la 10 noiembrie, a fost regizat de Joseph Kahn, care a lucrat și pentru alți artiști precum U2, Lady Gaga, Shakira, Destiny's Child, Dr. Dre, Snoop Dogg, Mariah Carey, Christina Aguilera, 50 Cent, Britney Spears, Eminem, Janet Jackson, Katy Perry, Backstreet Boys, Muse, The Chemical Brothers, Eminem, TLC, Moby, George Michael, Garbage, Korn, The Black Eyed Peas, Pussycat Dolls, Kylie Minogue și Imagine Dragons.
După ce a debutat și a devenit celebră grație stilului country, Taylor Swift a adoptat o altă direcție artistică și a devenit un "titan" al muzicii pop americane.
Cel mai recent album de studio al ei, "1989", lansat în 2014, a înregistrat vânzări record în prima săptămână, în Statele Unite. Taylor Swift a primit un premiu Grammy pentru cel mai bun album al anului grație acestui disc, devenind prima femeie din istoria industriei muzicale care a câștigat acest trofeu prestigios de două ori. Performanța ei a fost egalată apoi de cântăreața britanică Adele, care, cu albumul "25", a depășit cifrele aferente vânzărilor reușite de artista americană.