VIDEO | Maia Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu, de Ziua Constituției: „Să fim uniți, să ne apărăm libertatea și democrația”
-
29 Iulie 08:35
Astăzi, 29 iulie, Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Constituției, principalul instrument politico-juridic, care a consacrat despărțirea definitivă de regimul totalitar, oferind țării o nouă ordine constituțională. Cu acest prilej, conducerea de vârf a țării, președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și speakerul Igor Grosu, au adresat un mesaj comun în care îndeamnă populația Republicii Moldova la unitate, pentru a apăra libertatea și democrația.
„Astăzi marcăm Ziua Constituției – legea care stă la temelia țării noastre și ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independența, suveranitatea și aspirația comună de a trăi în pace, acasă. Constituția ne reamintește că soarta Moldovei nu se decide de alții, ci de noi, cetățenii ei. Iar asta înseamnă că vocea fiecăruia contează. Să fim uniți, să ne apărăm libertatea și democrația și să construim împreună o Moldovă prosperă, puternică și suverană”, se arată în mesajul oficialilor.

