VIDEO INTERVIU | Nodul Gordian | Olesea Stamate: Persoanele care au admis și continuă să admită abuzuri trebuie să se aștepte că vor fi sancționate

  • 30 Iulie 2019 12:11
VIDEO INTERVIU | Nodul Gordian | Olesea Stamate: Persoanele care au admis și continuă să admită abuzuri trebuie să se aștepte că vor fi sancționate

Nodul Gordian - 30 iulie 2019.

”Lucrurile mari nu se schimbă peste noapte, or dacă ar fi să se schimbe peste noapte, asta ar însemna abuzuri din partea actualei guvernări. Dacă ar fi să-i demitem prin abuzuri pe acei procurori și judecători care nu și-au făcut anterior treaba sau admis abuzuri, ar însemna că îi demitem prin procedee ilegale”, declară ministrul Justiției, Olesea Stamate, într-un interviu pentru Radio Chișinău, acordat în cadrul emisiunii ”Nodul Gordian”.

”Noi vrem neapărat să aducem schimbarea în justiție și o vom face, însă, respectând spiritul legii, ținând cont de faptul că vrem ca această schimbare să fie una sustenabilă, de durată”, mai precizează Olesea Stamate.

Ministrul Justiției mai afirmă că vor fi puse în aplicare mecanisme care până acum nu au fost utilizate, pentru o justiție mai corectă și mai funcțională. În cazul Consiliului Superior al Magistraturii, Olesea Stamate afirmă că, deși există cadru legal bun, acesta nu este aplicat corespunzător de CSM, de Inspecția Judiciară și de Colegiul disciplinar.

”Aceste mecanisme noi vrem să le intensificăm prin solicitare directă către CSM să-și schimbe modul de lucru. De acum înainte, judecătorii care au admis abuzuri, care nu-și îndeplinesc obligațiile în conformitate cu legislația în vigoare, trebuie neapărat să fie sancționați. Aceste fapte trebuie să fie constatate de Inspecția Judiciară și Colegiul disciplinar și, ulterior, să fie sancționate de CSM, evident când se comit abateri disciplinare. Nu vorbim despre abuzuri de ordin administrativ sau penal. Atunci este de competența Procuraturii Generale să constate aceste abuzuri și să le înainteze în instanța de judecată.

Întrebată dacă asemenea mesaje relativ blânde și-ar putea atinge scopul de a-i determina pe cei cu interese ascunse să părăsească sistemul de justiție, Olesea Stamate a răspuns: ”Stilul meu este, mai degrabă, să încurajez practicile pozitive, dar asta nu înseamnă că nu le vom tăia din talpă pe cele negative. Persoanele care au admis și continuă să admită abuzuri trebuie să se aștepte că vor fi sancționate”.

Ministrul Justiției, Olesea Stamate, mai vorbește în cadrul interviului despre planurile guvernării de a reforma Curtea Supremă de Justiție, de a modifica legislație privind activitatea magistraților, de a delimita mai clar competențele Procuraturii Anticorupție de cele al Centrului Național Anticorupție și activitatea Autorității Naționale de Integritate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău