VIDEO INTERVIU | Daniel Ioniță: Pentru ca R.Moldova să valorifice la maxim suportul oferit de partenerii externi, trebuie să respecte mai multe angajamente, „nu care, cum spune cineva, sunt impuse de Bruxelles”

  • 30 Mai 2020 09:37
VIDEO INTERVIU | Daniel Ioniță: Pentru ca R.Moldova să valorifice la maxim suportul oferit de partenerii externi, trebuie să respecte mai multe angajamente, „nu care, cum spune cineva, sunt impuse de Bruxelles”

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, este de părere că, pentru ca R.Moldova să valorifice la maxim suportul oferit de partenerii externi, trebuie să respecte mai multe angajamente, „nu care, cum spune cineva, sunt impuse de Bruxelles”. Aceste angajamente sunt scrise în acordurile pe care Moldova le-a semnat și în angajamentele pe care și le-a asumat față de Bruxelles, precum Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Aceste acorduri au fost negociate și conțin sute de pagini care au fost semnate și asumate de Republica Moldova.

Declarațiile au fost făcute în cadrul interviului realizat de BDR Associates din seria de interviuri tematice cu ambasadori ai statelor membre ale UE, în cadrul Zilelor Europei, notează IPN.

Potrivit ambasadorului român, Republicii Moldova i-a fost acordată și asistență directă de către Uniunea Europeană în baza unor condiționalități care vizează, în esență, angajamentele de natură politică care au apărut atunci când la Bruxelles s-au constatat că există la Chișinău derapaje. „Aceste condiționalități trebuie văzute ca niște sfaturi care vin din partea unor prieteni sinceri care te ajută nu numai atunci când ești în nevoie, dar și atunci când simte că te-ai abătut cumva de la calea pe care tu ți-ai asumat-o”.

Daniel Ioniță consideră că angajamentele țării, nu reprezintă altceva decât „o reflecție birocratică” a așteptărilor pe care le au cetățenii Republicii Moldova, ca și cetățenii oricărui alt stat democratic de la guvernanții lor. Aceste așteptări vizează statul de drept, o justiție independentă eliberată de orice fel de dependență politică, o mass-media independentă. „E nevoie de un Cod al Audiovizualului care să fie implementat, e nevoie ca autoritățile de la Chișinău să facă ceea ce au promis de nenumărate ori propriilor cetățeni, să facă pași înainte pentru a recupera furtul miliardului, care reprezintă o povară financiară uriașă. Care dumneavoastră, cetățenilor Republicii Moldova, v-a fost pusă în spate prin impozitele pe care trebuie să le achitați”, spune diplomatul.

În altă ordine de idei, ambasadorul României a remarcat că, în contextul crizei pandemieid e COVID-19, ca și în orice criză, există unii care vor să profite de pe urma consecințelor și alții care cu adevărat cred că doar împreună se poate de ieșit din această criză. „O astfel de criză este o hârtie de turnesol prin care testăm caracterele și doar caracterele puternice cu siguranță vor fi cele care vor reuși și cele care vor supraviețui și care vor conta pe termen mediu și lung”.

Daniel Ioniță declară că România a fost, este și va fi mereu alături de cetățeni Republicii Moldova. România susține parcursul european al Republicii Moldova, iar recent a avut loc aniversarea a zecea de la semnarea Parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova, care are ca substanță exact parcursul european. Pe de altă parte, România susține cetățenii Republicii Moldova prin asistența acordată, în special când acești cetățeni au nevoie. România, alături de alte state membre ale UE, s-au declarat și au fost solidare cu cetățenii Republicii Moldova, au fost acordate nu doar ajutoare financiare, fonduri, dar au fost făcute și gesturi efective.

Ambasadorul român spune că, în Republica Moldova, România a trimis, în vârful pandemiei, o echipă de 52 de persoane, dintre care 41 au fost medici și asistenți medicali, civili și militari care au venit pe bază de voluntariat pentru a acorda asistență umanitară cetățenilor Republicii Moldova. Ei au fost repartizați la Cahul, Bălți și Chișinău și au lucrat împreună cu colegii lor din Moldova pentru a salva vieți. România a donat și echipamente medicale și medicamente în valoare de 3,5 milioane de euro. România nu a pus niciun fel de condiție acestei asistențe, ci doar ca aceasta să ajungă la cetățenii Republicii Moldova. Pe lângă echipamente medicale de protecție au fost donate mii de cutii de medicamente importante în lupta cu pandemia și materiale pentru dezinfectarea suprafețelor.

„Sperăm că aceste echipamente îi vor ajuta pe medicii din toate spitalele Republicii Moldova să se protejeze pe ei, pentru că noi știm: dacă medicii sunt sănătoși, cu siguranță și noi vom avea șansa să fim sănătoși și gradul nostru de încredere crește și speranța noastră într-o viață mai bună și de ce nu, mai normală”, a mai spus Daniel Ioniță.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău