VIDEO | Igor Grosu, la Expoziția „Fabricat în Moldova”: „Să cunoaștem și să susținem producătorul de acasă”

  • 15 Februarie 10:10
VIDEO | Igor Grosu, la Expoziția „Fabricat în Moldova”: „Să cunoaștem și să susținem producătorul de acasă”

Să cunoaștem și să susținem producătorul de acasă, iar prin asta să dezvoltăm economia țării. Îndemnul vine din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a vizitat astăzi Expoziția „Fabricat în Moldova”, care reunește în aceste zile la Moldexpo peste 400 de producători autohtoni, ce prezintă vizitatorilor cele mai calitative produse locale, informează MOLDPRES.

Igor Grosu a menționat că atunci când cumpărăm miere, vișinată, babă neagră, un covor sau o cămașă produse în țară, susținem un producător autohton și poate încurajăm unul nou să intre pe piață.

„Expoziția „Fabricat în Moldova” organizată în aceste zile la Moldexpo este tocmai despre asta - să cunoaștem și să susținem producătorul de acasă, iar prin asta să dezvoltăm economia țării. O putem face, sunt sigur, împreună. Producătorii noștri autohtoni vă așteaptă și mâine la „Fabricat în Moldova” până la ora 16:00. Cumpărați Bun de Acasă!”, a afirmat Igor Grosu.

Expoziția „Fabricat în Moldova” a fost inaugurată miercuri, 11 februarie, la Moldexpo. Aceasta reunește peste 400 de companii autohtone care prezintă vizitatorilor cele mai diverse și mai calitative produse fabricate în țara noastră. Expoziția este organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI), sub patronajul Guvernului și va fi deschisă până duminică, 15 februarie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
25,72
Cer senin
Umiditate:56 %
Vint:1,93 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
17
Sun
18
Mon
20
Arhivă Radio Chișinău