VIDEO/FOTO | Cum au lichidat geniștii Armatei Naționale 34 de proiectile în satul Bălțați, Ialoveni

  • 29 Aprilie 2020 13:54
VIDEO/FOTO | Cum au lichidat geniștii Armatei Naționale 34 de proiectile în satul Bălțați, Ialoveni

16 geniști ai Armatei Naționale au depistat și identificat 34 de proiectile de artilerie de diferit calibru și focoase.

Acțiunea face parte din misiunea de deminare în apropierea satului Bălțați, raionul Ialoveni.

Astfel, potrivit șefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, grupa de specialiști ai Batalionului de Geniu „Codru”, condusă de locotenent-colonelul Gheorghe Banu, a cercetat marți, 28 aprilie, 4 ha de teren din suprafața totală de 44 de ha a pădurii.

Munițiile de producție germană și sovietică, din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost distruse într-un loc special amenajat, în condiții de maximă siguranță.

Misiunea de deminare în satul Bălțați a demarat săptămâna trecută, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune. Atunci, geniștii Armatei Naționale au descoperit și lichidat 11 proiectile de artilerie și 9 focoase.

Din 1992 și până în prezent, 24 de persoane au decedat, iar alte 29 au fost rănite în rezultatul incidentelor soldate cu explozia diferitor muniții. Din numărul total al celor care au avut de suferit, opt copii au murit, iar alți șase copii au fost răniți.

Lucrările continuă, acestea fiind îngreunate din cauza reliefului și copacilor.

Serviciul geniu al Armatei Naționale face apel către populația Republicii Moldova privind modul de comportare în cazul descoperirii unor obiecte explozive necunoscute.

Geniștii militari atenționează că este interzisă:

— atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte;

— lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;

— demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente;

— joaca copiilor cu diferite elemente de muniție;

— ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe.

În cazul descoperirii unor obiecte explozive necunoscute, oamenii sunt rugați să anunțe imediat autoritățile locale (Primăria, Pretura, etc) sau să sune la Serviciul Național Unic Pentru Apelurile de Urgență 112, care, la rândul lor, vor solicita deplasarea grupelor de deminare în zonele respective.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:2,06 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău