VIDEO | Dronă americană prăbușită în Marea Neagră: Pentagonul dă publicității înregistrarea video a incidentului
-
16 Martie 2023 14:21
Într-un demers rar, Pentagonul a dat publicității joi o înregistrare video desecretizată care prezintă interceptarea de către Rusia a unei drone de supraveghere a armatei americane prăbușită în Marea Neagră marți, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Acesta a fost primul incident direct americano-rus de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, înrăutățind și mai mult relațiile deja tensionate dintre Washington și Moscova, notează Reuters.
În înregistrarea video, un avion militar rus de tip Su-27 se apropie foarte mult de drona americană de tip MQ-9 și deversează combustibil în apropierea ei, în ceea ce oficialități americane au descris drept un efort al rușilor de a provoca pagube aparatului de zbor american care survola Marea Neagră. Înregistrarea video se întrerupe la un moment dat, după o nouă apropiere a aparatului de zbor rus, întrerupere despre care Pentagonul spune că a fost rezultatul coliziunii avionului rus cu drona americană. Înregistrarea se încheie cu imagini cu elicea avariată a dronei, pusă de Pentagon tot pe seama coliziunii cu un avion rus și care a făcut drona inoperabilă.
Înregistrarea video desecretizată, care are aproximativ 40 de secunde, a fost editată de armata SUA în ceea ce privește durata, dar arată evenimentele în ordine cronologică, a menționat Pentagonul.
Rusia a negat acuzațiile SUA conform cărora avioanele sale au acționat imprudent în incidentul de marți de deasupra Mării Negre și a susținut că drona zbura în apropiere de Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, îndreptându-se către teritorii revendicate de Rusia. Rusia a susținut totodată că drona a făcut ''o manevră bruscă'' și din acest motiv s-a prăbușit, insistând că nu a existat un contact între avion și dronă.
Washingtonul a anunțat marți că un avion de vânătoare rusesc Su-27 a lovit o dronă americană MQ-9 "Reaper" pentru culegere de informații și monitorizare. Departamentul Apărării Statelor Unite afirmă că avionul Suhoi a lovit elicea dronei, obligând forțele aeriene americane să o aducă la nivelul mării.
Statele Unite au comunicat că drona efectua operațiuni de rutină în spațiul aerian internațional când a fost interceptată și lovită de avionul rusesc.