VIDEO | Donald Trump primește doar refuzuri. Nimeni nu vrea să cânte la ceremonia de învestitură
-
12 Ianuarie 2017 08:57

Conform tradiției, ceremonia de învestire a lui Donald Trump (20 ianuarie), care va deveni al 45-lea președinte al Statelor Unite, ar trebui să includă și un moment muzical.
Trump a avut parte, până acum, doar de refuzuri. Rând pe rând, au declinat invitația Justin Timberlake, Céline Dion, Elton John și Andrea Bocelli.
Echipa lui Trump a negociat apoi cu artista britanică Rebecca Ferguson, care a declarat că va participa doar dacă i se va îngădui să cânte piesa „Strange Fruit”, un imn antirasist semnat de Billie Holiday. Trump nu a fost de acord, drept pentru care și Rebecca Ferguson a declinat invitația.
A fost apoi rândul lui Moby (specializat în muzica electronică) să spună, și el, tot „nu, mulțumesc”.
Mai mult, Moby a compus o piesă în care îl ironizează pe Trump: „Trump Is On Your Side”.
Pamfletul muzical este disponibil pe Youtube, la adresa:
În disperare de cauză, Trump a promis un onorariu foarte consistent artistului care va cânta la învestitură, ceea ce reprezintă o premieră în istoria ceremoniilor de acest fel. Cu toate acestea, până acum, niciun artist nu s-a arătat impresionat de oferta miliardarului.