VIDEO | Donald Trump, în Arabia Saudită. Cum a dansat șeful de la Casa Albă dansul ceremonial cu sabia
-
21 Mai 2017 12:13
Președintele american Donald Trump, aflat în Arabia Saudită, ar putea sublinia nevoia de a se confrunta cu extremismul în Islam în timpul discursului său de duminică, în fața liderilor din regiune. Un moment inedit, sâmbătă, a fost dansul liderului de la Casa Albă, la ardah, dans ceremonial cu sabia, alături de oficialitățile saudite, relatează MEDIAFAX.
Se așteaptă ca șeful de la Casa Alba să încerce să obțină sprijinul pentru lupta SUA împotriva militanților organizației Stat Islamic, transmite BBC.
Sâmbătă, SUA au semnat tranzacții comerciale de 350 de miliarde de dolari cu Arabia Saudită, acord care include cel mai mare acord de arme din istoria Statelor Unite. Secretarul de stat Rex Tillerson a punctat că tranzacția are drept scop să contracareze influența "dăunătoare" a Iranului, rivalul Arabiei Saudite.
Dar vizita președintelui american este umbrită de scandalul din Statele Unite privind implicarea sa în înlăturarea șefului FBI James Comey.
Donald Trump și alți oficiali ai Casei Albe au participat, sâmbătă, în prima zi a vizitei sale oficiale, în fața Palatului Murabba, la un dans ceremonial cu sabie, relatează CNN.
În imaginile prezentat de televiziuni, se observă cum secretarul de stat Rex Tillerson și secretarul de comerț Wilbur Ross, dansează cu săbiile pe umăr. Trump, înconjurat de oficialități saudite, se zâmbește, în timp ce strategul șef al Casei Albe Steve Bannon, șeful echipei Reince Priebus și consilierul economic Gary Cohn apar mai rezervați în mișcări.
Dansul tradițional al bărbaților cu sabia este cunoscut sub numele de ardah, potrivit Ambasadei Saudite din Statele Unite. Spectacolul combină dansul, tamburul și poezia și se marchează momente importante, cum sunt sărbătorile religioase sau nunțile, potrivit Organizației Națiunilor Unite .
Și alți lideri mondiali au participat, în mod similar, la ardah. Prințul William a îmbrăcat haine tradiționale și a purtat sabie în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu în 2014, iar fostul președinte american George W. Bush a participat și el la ceremonie, în 2008.
Donald Trump a provocat controverse în timpul campaniei sale, cerând ca musulmanilor să fie interzis temporar dreptul de a intra pe teritoriul Statele Unite, din motive de securitate națională. Legislația care vizează interdicția pentru mai multe multe țări cu majoritate musulmană este blocată de instanțele americane.
Potrivit CNN, același om care a scris interdicția de călătorie - consilierul Ștefan Miller - a scris discursul lu Trump despre Islam.
Donald Trump a făcut o serie de comentarii controversate despre Islam, sugerând că ar putea crea o bază de date cu toți musulmanii din SUA, legând religia de violență.
Mai mult, el a criticat alți politicieni că nu ar fi folosit expresia "terorismul radical islamic" - o expresie care, potrivit consilierilor citați în mass-media americane, nu va fi prezentată în discursul rostit în Arabia Saudită.
Donald Trump a început primul turneu ca președinte al Statelor Unite în Arabia Saudită, urmând să meargă în Israel și în Palestina, după care va participa la summitul NATO de la Bruxelles. Trump va face apoi o vizită în Italia, la Vatican și în Sicilia.