VIDEO | Cutremur de 5,9 grade pe scara Richter, în Filipine. Sute de persoane evacuate de teama unui tsunami
-
08 Aprilie 2017 15:48
Un cutremur de magnitudinea preliminară de 5,9 grade s-a produs sâmbătă în apropierea orașului Batangas din privincia filipineză Luzon, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). UPDATE Sute de persoane au fost evacuate de teama unui tsunami, după ce zona a fost afectată sâmbătă de trei cutremure puternice
Sute de persoane au fost evacuate din provincia Luzon a statului Filipine, de teama unui tsunami, după ce zona a fost afectată sâmbătă de trei cutremure puternice, informează Reuters.
Cele trei cutremure au avut loc în cursul a 20 de minute.
Unul dintre cuutremure a avut o adâncime de 42,7 km, conform USGS. Acesta a avut loc în jurul orei locale 15:00 (10:00, ora R.Moldova).
Deocamdată, nu există informații despre victime, alimentarea cu energie electrică fiind întreruptă, iar unele clădiri comerciale și locuințe fiind fisurate.
Renato Solidum, directorul Institutului de Vulcanologie și Seismologie, a afirmat însă că cele trei cutremure nu au fost suficient de puternice pentru a cauza un tsunami.
Înregistrările video ale stațiilor de televiziune locale au transmis imagini cu persoane ce încercau să părăsească clădirile zguduite de cutremur.
Luzon se află la aproximativ 111 km depărtare de capitala filipineză Manilla.
Sursa: Mediafax