VIDEO | Cum s-au văzut puternicele explozii la fața locului, în Doha, în timpul atacului israelian care a vizat lideri Hamas

  • 09 Septembrie 20:10
VIDEO | Cum s-au văzut puternicele explozii la fața locului, în Doha, în timpul atacului israelian care a vizat lideri Hamas

Coloane groase de fum au fost văzute ridicându-se marți în Doha, capitala Qatarului, imediat după ce Israelul a anunțat că a efectuat acolo un atac împotriva conducerii Hamas, scriu CNN și Sky News.

Fumul cenușiu a acoperit cerul albastru în zonele din apropierea Al Wahda Arches și Pearl Gateway Towers, transmite HotNews

Inițial s-au auzit mai multe explozii, iar apoi s-a văzut fum ridicându-se deasupra orașului.

Ținta atacului

„Armata și serviciul de securitate internă (Shin Bet) au efectuat o lovitură țintită împotriva unor înalți responsabili ai organizației teroriste Hamas”, a transmis armata israeliană, într-un comunicat.

Conform televiziunii Al-Jazeera, care citează o sursă din cadrul Hamas, ținta atacului au fost negociatorii din partea acestei grupări care luau parte la tratativele indirecte cu Israelul pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza.

„A fost atacată delegația de negociatori ai Hamas în timpul întâlnirii acesteia la Doha. Reuniunea a fost atacată în timp ce se discuta propunerea președintelui american Donald Trump pentru o încetare a focului” în Fâșia Gaza, a indicat Al-Jazeera.

Qatarul, țară care mediază între Israel și Hamas, a confirmat între timp că loviturile israeliene au țintit domicilii ale liderilor Hamas și a denunțat un atac „laș”, acuzând Israelul de încălcarea dreptului internațional.

Mai mulți lideri ai Hamas își au reședința la Doha.

Coloane de fum au fost văzute la locul exploziilor, iar aceste zone sunt izolate acum de poliție.

Potrivit presei israeliene, unul dintre responsabilii Hamas vizați de acest atac este Khalil al-Hayya, negociatorul-șef al grupării palestiniene Hamas.

Delegația Hamas care se afla la Doha pentru a negocia încetarea focului în Gaza a supraviețuit atacului israelian, au precizat ulterior surse citate de agenția Reuters.

Acesta a fost primul atac lansat vreodată de Israel pe teritoriul Qatarului.

Citește și: Atac puternic al Israelului asupra sediului liderilor Hamas din Qatar. Negociatorul-șef al grupării teroriste a fost eliminat

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
26,24
Câțiva nori
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Wed
20
Thu
21
Fri
21
Sat
22
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău