VIDEO | Criuleni: Polițiștii au destructurat o grupare care falsifica documente pentru persoane social vulnerabile și-i angaja ilegal în străinătate

  • 12 Februarie 13:57
VIDEO | Criuleni: Polițiștii au destructurat o grupare care falsifica documente pentru persoane social vulnerabile și-i angaja ilegal în străinătate

Polițiștii din Republica Moldova au destructurat o rețea de fabricare a documentelor false și angajări frauduloase în străinătate a persoanelor vulnerabile. Liderul grupării a fost arestat pentru 30 de zile, transmite Radio Chișinău.

Astfel, polițiștii au desfășurat percheziții în satele Ișnovăț, Miclești și Stețcani din raionul Criuleni, la domiciliile a trei bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 34 ani, a arătat Poliția Republicii Moldova într-un comunicat de presă emis luni, 12 februarie.

Potrivit investigațiilor, „începând cu anul 2020, un grup de persoane specializate în producerea, vânzarea și folosirea actelor frauduloase identificau persoane din familii social vulnerabile și le informau despre realizarea actelor de identitate românești în vederea accesului la piața muncii din țările Uniunii Europene. Pentru obținerea acestor acte false, suspecții percepeau sume de bani de la 250 de euro în sus”, a precizat sursa citată.

La fel, membrii grupului ofereau și oportunități de angajare în străinătate, în special în sectorul construcțiilor. Persoanele care nu aveau actele necesare le puteau obține cu condiția să achite între 200 și 500 de euro.

Pentru a fi considerate eligibile, persoanele care acceptau aceste condiții erau obligate să furnizeze fotografii și date personale în format electronic pentru confecționarea actelor de identitate false.

Ulterior, actele erau prezentate de intermediari la locul de muncă, după ce persoanele respective ajungeau deja în străinătate. Pe baza acestor documente se încheiau contracte de muncă și se deschideau conturi bancare. Firmele la care erau angajate persoanele erau înregistrate în Lituania sau Serbia, cu prestarea serviciilor în domeniul construcțiilor în Germania.

În urma perchezițiilor, liderul grupării a primit arest pentru 30 de zile, cel de-al doilea membru a fost reținut pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate și cooperează cu ancheta.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, iar pedeapsa constituie amendă de până la 32.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Polițiștii din Criuleni întreprind în continuare măsuri pentru identificarea altor persoane implicate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:2,57 m/s
Thu
0
Fri
0
Sat
4
Sun
5
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău