VIDEO | Consilierul bașcanei Evghenia Guțul, reținut de polițiști, după ce a îndemnat la uciderea președintei Sandu și a lui Dodon

  • 09 Noiembrie 11:25
VIDEO | Consilierul bașcanei Evghenia Guțul, reținut de polițiști, după ce a îndemnat la uciderea președintei Sandu și a lui Dodon

Un consilier al bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, a fost reținut de polițiști, după ce a instigat la acțiuni violente împotriva unui actual și a unui fost demnitar de rang înalt. Potrivit Poliției Republicii Moldova, bărbatul a publicat o postare pe rețele de socializare, în care îndeamnă la uciderea celor doi, din motive de prejudecată.

Astfel, acum consilierul reținut pentru 72 de ore are calitatea de bănuit pentru instigarea la violență, manifestată prin îndemn public, împotriva unei categorii de persoane, din motive de prejudecată.

Potrivit legii, instigarea la ură sau violență se pedepsește cu amendă până la 52.500 lei, muncă gratuită în folosul comunității sau închisoare până la 3 ani.

Potrivit Ziarului de Gardă, bărbatul reținut este Mihail Vlah, guvernatorul adjunct și consilierul cu presa al bașcanei Evghenia Guțul, care a postat pe 8 noiembrie un filmuleț video în care îi critică pe Maia Sandu și Igor Dodon. Videoclipul a fost însoțit de o descriere, în care Vlah a declarat că ambii „trebuie uciși”. Ulterior, el și-a modificat textul.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău