VIDEO | Cetățeanul turc acuzat de complicitate la omorul din sectorul Rîșcani a fost extrădat în Republica Moldova

  • 08 Noiembrie 2025 09:15
VIDEO | Cetățeanul turc acuzat de complicitate la omorul din sectorul Rîșcani a fost extrădat în Republica Moldova Sursa foto: Captură Facebook/Poliția R. Moldova

Hassan Toper, cetățeanul turc, învinuit de complicitate la omorul lui Eren Izzet, comis pe 10 iulie 2024 în sectorul Rîșcani al capitalei, a fost extrădat în Republica Moldova. Operațiunea a fost realizată de Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției.

Investigațiile au arătat că Hassan Toper ar fi avut un rol esențial în organizarea și coordonarea asasinării liderului unei grupări criminale active pe teritoriul Regatului Unit, precum și în asistarea evadării autorului crimei de pe teritoriul Republicii Moldova.

În august 2024, acesta a fost anunțat în urmărire internațională prin canalele OIPC–INTERPOL, iar la 15 octombrie curent, autoritățile britanice l-au reținut în vederea extrădării.

În continuare, Hassan Toper urmează să fie prezentat procurorilor pentru efectuarea acțiunilor procesuale corespunzătoare.

 

Amintim că, pe 10 iulie 2024, un cetățean turc în vârstă de 41 de ani, a fost asasinat pe terasa unei cafenele din sectorul Rîșcani al capitalei. 

Ucigașul, care circula cu o bicicletă electrică, a tras de șapte ori, iar victima a murit pe loc. Suspectul a fugit în aceeași zi cu un microbuz de pe ruta Chișinău – Iași. Autoritățile au spus că omorul a fost planificat din timp. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
31,64
Nori împrăștiați
Umiditate:54 %
Vint:5,74 m/s
Wed
26
Thu
26
Fri
22
Sat
19
Sun
21
Arhivă Radio Chișinău