VIDEO | Ce au ridicat oamenii legii în urma perchezițiilor desfășurate la afiliații lui Șor

  • 05 Septembrie 19:53
VIDEO | Ce au ridicat oamenii legii în urma perchezițiilor desfășurate la afiliații lui Șor

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în cooperare cu procurorii Anticorupție și polițiștii din Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat în această dimineață percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unor cauze penale ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea de bani în proporții deosebit de mari.

Potrivit Poliției, în perioada septembrie–octombrie 2024, grupul criminal organizat ar fi oferit sume de bani unor cetățeni pentru a influența votul acestora în favoarea unui anumit candidat la alegerile prezidențiale și împotriva referendumului republican constituțional.

Potrivit autorităților, în timpul perchezițiilor desfășurate în municipiul Chișinău și raionul Ungheni, au fost ridicate: 10 telefoane mobile, 2 laptopuri, 2 tablete și 2 calculatoare, 9 dispozitive de stocare a datelor, 23 de carduri bancare, sume de bani în diferite valute, înscrisuri de ciornă și alte materiale probatorii. 

Mai multe persoane au fost audiate și conlucrează cu ancheta, oferind declarații relevante pentru fondul cauzei.

Conform informațiilor preliminare, persoanele implicate ar fi afiliate organizației criminale „Șor”, cunoscută pentru implicarea sa în activități ilegale de influențare a procesului electoral.

Organele de anchetă continuă acțiunile de documentare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, urmând ca opinia publică să fie informată cu privire la evoluțiile cazului, în conformitate cu prevederile legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,96
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:3,09 m/s
Sat
21
Sun
23
Mon
23
Tue
22
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău