Aproximativ 97% dintre stele se transformă la sfârșitul vieții stelare în pitice albe - stele în care reacțiile de fuziune nucleară s-au oprit și care continuă să se răcească treptat, asemenea unor tăciuni scoși din foc, de-a lungul unor perioade extrem de lungi de timp. Piticele albe sunt unele dintre cele mai dense obiecte din Univers.

Conform astrofizicienilor, această pitică albă puternic magnetizată și care se rotește cu rapiditate în jurul propriei axe, este cu 35% mai masivă decât Soarele și totuși are diametrul nu cu mult mai mare decât cel selenar - ceea ce înseamnă că este pitica albă cu cea mai mare masă și cea mai mică dimensiune dintre toate stelele pitice albe cunoscute.

Doar două tipuri de obiecte cosmice au densități mai mari decât piticele albe: găurile negre și stelele neutronice.

Originea acestei pitice albe, denumită ZTF J1901+1458, este de asemenea neobișnuită. Aparent, ea a rezultat dintr-un sistem stelar binar, în care două stele se orbitează una pe cealaltă. Ambele stele din sistem au trecut la finalul vieții stelare în stadiul de pitice albe și apoi au intrat în coliziune și au fuzionat, rezultând o singură pitică albă cu masa extrem de ridicată. Dacă cele două pitice albe ar fi avut masa puțin mai mare, coliziunea dintre ele ar fi declanșat o supernovă, conform astrofizicianului Ilaria Caiazzo de la Caltech, coordonatorul studiului despre ZTF J1901+1458 ce a fost publicat în jurnalul Nature.

"Această pitică albă este foarte extremă. Am găsit un obiect care se află pur și simplu la limita de jos a dimensiunii și la cea de sus a greutății pe care le poate avea o pitică albă", a declarat Caiazzo.

Această pitică albă se află relativ aproape, în Calea Lactee, la aproximativ 130 de ani lumină față de Soare (un an lumină este distanța pe care lumina o parcurge într-un an - aproximativ 9,5 trilioane de kilometri).

În prezent, pitica albă este instabilă. Ea trece printr-un proces lent de micșorare treptată a dimensiunii, crescându-i astfel densitatea. Dacă nu va exploda, ar putea să se prăbușească sub propria greutate, transformându-se într-o stea neutronică - un alt tip de cadavru stelar extrem de dens, de dimensiunea unui oraș, ce se formează de obicei după explozia sub formă de supernovă ale unor stele foarte masive. Aceasta are fi metodă încă necunoscută pentru formarea stelelor neutronice.

Pitica albă ZTF J1901+1458 a fost descoperită de astrofizicianul și coautorul studiului Kevin Burdge, de la Observatorul Palomar, aparținând Caltech.

"Piticele albe sunt cele mai comune forme de rămășițe stelare și este foarte interesant să le descoperi pe cele mai extreme dintre ele", a declarat el.

Cu un diametru de 4.300 km - distanța aproximativă de la Londra la Teheran - această pitică albă este cu puțin mai mare decât Luna, care are diametrul de 3.475 km.

Dacă Soarele se rotește în jurul propriei axe o dată la 27 de zile, această pitică albă finalizează o rotație completă o dată la fiecare 7 minute, iar câmpul său magnetic este de aproximativ 1 miliard de ori mai puternic decât cel terestru.

Conform teoriei, stelele de până la opt ori mai masive decât Soarele se transformă în pitice albe la capătul vieții stelare (după terminarea combustibilului de fuziune în nucleul stelar). După oprirea reacțiilor de fuziune nucleară, gravitația proprie le face să se prăbușească în sine, expulzând straturile exterioare ale atmosferei solare în stadiul de gigantă roșie. După această etapă rămâne doar nucleul dens al fostei stele - adică pitica albă.

Peste aproximativ 5 miliarde de ani și Soarele ar putea să se transforme într-o gigantă roșie și apoi să se stingă încet, ca pitică albă.