Victorie surprinzătoare. Joe Biden a câștigat opt state în „super-marțea” alegerilor primare democrate
-
04 Martie 2020 12:52
Fostul vicepreședinte Joe Biden a câștigat opt state americane în cadrul alegerilor primare ale Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului la funcția de președinte al SUA. Evenimentul este cunoscut ca „super-marțea” alegerilor.
Victoria lui Joe Biden în aceste state este surprinzătoare, date fiind rezultatele dezastruoase obținute de el până acum, potrivit Mediafax.
„Este o seară foarte bună și se pare că va fi din ce în ce mai bună. Nu i se spune <<super-marțea>> degeaba!”, a spus Joe Biden, candidat pentru Președinția SUA.
„Super-marțea” alegerilor reprezintă cea mai mare miză în eforturile pentru obținerea numărului de 1.991 de delegați, necesar pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat în scrutinul prezidențial din noiembrie.