Victor Parlicov la reuniunea Ministerială a Grupului Înalt CESEC: „R. Moldova a reușit să-și diversifice sursele de aprovizionare cu energie, ajungând la un nivel minim de securitate energetică”
-
30 Octombrie 17:27
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a participat la reuniunea Ministerială a Grupului Înalt pentru conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), care s-a desfășurat zilele trecute în capitala Ungariei, Budapesta, fiind organizată de Ministerul Energiei al Ungariei și Comisia Europeană.
Potrivit Ministerului Energiei, pe agenda discuțiilor la nivel înalt au fost mai multe subiecte ce țin nemijlocit de cooperarea regională CESEC în domeniul gazelor naturale, cooperarea privind consolidarea producerii de energie electrică din surse regenerabile, dar și prioritizarea proiectelor cu impact regional, integrarea pieței energiei electrice, precum și pregătirile pentru iarna curentă, cu accent sporit pe situația cu aprovizionarea de resurse energetice, precum și potențialele riscuri pentru R. Moldova și Ucraina în această iarnă.
În discursul său, ministrul Victor Parlicov a accentuat că R. Moldova în timp restrâns a reușit să-și diversifice sursele de aprovizionare cu energie, ajungând la un nivel minim de securitate energetică, excluzând dependența față de concernul rus Gazprom.
În context, Victor Parlicov a mulțumit pentru sprijinul acordat în vederea creșterii capacității nete de transfer al energiei electrice între sistemul continental, ENTSO-E, și blocul UA-MD.
„Această decizie vine să sprijine nivelul de securitate energetică, pe care deja l-a atins Republica Moldova și ne-ar permite să creștem importurile de energie în țara noastră de pe piața europeană, în caz de necesitate”, a spus ministrul.
De asemenea, în cadrul reuniunii participanții au examinat gradul de pregătire a fiecărei țări pentru iarna, inclusiv gestionarea vârfurilor de cerere de energie electrică și gaze naturale în timpul perioadelor reci, în special în scenariul lipsei tranzitului de gaze prin Ucraina.
Părțile au subliniat că Uniunea Europeană este pregătită pentru încetarea tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina, de la 1 ianuarie, cererea de gaze fiind în descreștere cu 18% față de perioada pre-criză, iar depozitele de gaze pline în proporție de 94%, fapt care va atenua impactul eventualelor temperaturi scăzute sau întreruperi în aprovizionare.
Toți membri CESEC au arătat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova și Ucraina în caz de necesitate, având în vedere distrugerea de către Rusia a unei părți semnificative a infrastructurii critice din țara vecină.
Totodată, a fost discutată propunerea de a crea o Platformă de coordonare între reglementatorii și operatorii sistemelor de transport a gazelor naturale pe coridorul vertical Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria, iar această rută să fie cât mai fezabilă, inclusiv prin tarifele de transport, pentru potențiali traderi.