Victor Juc: R.Moldova este în post-totalitarism, de aceea se află la sfârșitul listei statelor europene
-
27 Septembrie 2021 20:10
Democrația trebuie să se adapteze la noile realități și pandemia a demonstrat că, dacă în trecut se vorbea că rolul determinant în contextul globalizării îi revine economiei liberale, acum s-a demonstrat că statul și-a recăpătat, într-o anumită măsură, pozițiile de instrument care reglementează. În Republica Moldova a fost o situație provenită dintr-un post-totalitarism, post-autoritarism, în sensul că cetățenii existau pentru stat, nu statul pentru cetățeni. Aceasta este una din cauzele principale de ce Republica Moldova se află la sfârșitul listei statelor democratice europene. Opinii în acest sens a exprimat Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, în cadrul dezbaterii publice la tema „Pericolele pentru democrație în lumea contemporană: impact asupra Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.
„Lumea este interdependentă, datorită globalizării. Globalizarea se exprimă cel puțin pe 5-6 paliere, ultimele introduse fiind cea politică și geopolitică. Atunci când se produce un anumit fenomen într-un stat, acesta poate să aibă repercusiuni și în alte state. Republica Moldova se află într-un proces de tranziție. Republica Moldova încearcă să aducă din Uniunea Europeană bunele practici pentru a fi implementate la nivel național. E foarte bine că în Republica Moldova, în cea mai mare parte, funcționează democrația electorală și, cu mici excepții, au fost unele probleme, restul s-a trecut pe cale pașnică, pe cale democratică, puterea de la cei ce o dețineau, la cei care au învins într-o competiție cât de cât democratică”, a menționat Victor Juc.
Potrivit expertului, Republica Moldova se află la interdependența mai multor civilizații. „În asemenea condiții, situația devine mult mai complicată. Atunci când te afli în imediata apropiere a unui vecin cu tendințe autoritare sau cu tendințe de desconsiderare, este cu mult mai dificil să construiești ceva democratic în interior. Această alternativă care există, fie Uniunea Europeană, fie apropierea de Federația Rusă, eu consider că este un total dezavantaj pentru Republica Moldova. Dat fiind că o situație este când te afli într-un sistem deja format și altul imprevizibil. Să vedem pe exemplul Ducatului. Germania, dacă ar dori, nu ar trece nici jumătate de oră și ar fi ocupat ducatul, dar nimeni nu pune problema lipsei de perspectivă pentru ducatul Luxemburg sau, în același context am putea vorbi despre uniunea militară dintre Elveția și principatul Liechtenstein. Pe când în Republica Moldova, datorită că se află într-o poziție geopolitică total defavorabilă, este cu mult mai complicat să construiești ceva”, a subliniat Victor Juc.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice a remarcat că rezultatele în plan intern sunt mai mult pentru consum intern și este foarte bine că se mai obțin și anumite rezultate bune, euroconforme. „Să nu uităm, democrația poate fi de iure și de facto. Poți să ai legi foarte bune, euroconforme, standardizate, conform Acordului de Asociere, iar implementarea lor să fie total defectuoasă, ceea ce vedem în Republica Moldova, că anumite practici sunt distorsionate, practicile europene sunt aduse pe solul din Republica Moldova și rezultatele sunt cu totul altele decât cele pe care le avem în statele comunitare”, a atenționat Victor Juc.
Dezbaterea publică „Pericolele pentru democrație în lumea contemporană: impact asupra Republicii Moldova” este ediția a 205-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfășurat de Agenția de presă IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.