Victimele torturii pot primi asistență la trei centre din Chișinău, Comrat și Tiraspol

  • 21 Noiembrie 2019 17:27
Victimele torturii pot primi asistență la trei centre din Chișinău, Comrat și Tiraspol

Victimele torturii pot beneficia de asistență primară juridică și psihologică, precum și de reabilitare, la trei centre deschise în cadrul proiectului „Împreună spunem NU torturii în Moldova: societatea civilă împotriva torturii”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. De aproape doi ani, specialiștii centrelor, deschise la Chișinău, Comrat și Tiraspol, acordă asistență persoanelor care au nevoie de ajutor.

Președintele Institutului pentru Democrație, Andrei Borșevski, director de proiect, a menționat într-o conferință de presă la IPN că tortura și tratamentul crud sunt prezente în continuare în Republica Moldova, iar potrivit rapoartelor internaționale, în instituțiile de detenție și instituțiile psihiatrice acest fenomen este frecvent întâlnit. Iar majoritatea cazurilor de tortură din instituțiile de psihiatrie nu sunt examinate și soluționate cum se cuvine.

Proiectul este implementat de Institutul pentru Democrație din Comrat, în parteneriat cu Centrul Media din Tiraspol și Institutul Național al Femeilor din Chișinău. Potrivit lui Andrei Borșevski, una dintre sarcinile proiectului este de a promova conștientizarea publică a inadmisibilității torturii. O altă sarcină este de a promova punerea în aplicare a dispozițiilor actelor internaționale privind interzicerea torturii și recomandările Comitetului ONU împotriva torturii pentru Republica Moldova.

Prezentă la conferință, Reprezentanta Institutul Național al Femeilor, Nonna Mihalcean, coordonator de proiect la Chișinău, spune că la centru se adresează rudele persoanelor deținute sau pacienți ai instituțiilor psihiatrie. Într-un caz, de asistență au avut nevoie tineri din comunitatea LGTB, care au fost umiliți de polițiști, insultați și agresați verbal și psihologic. Aceștia au fost asistați de specialiști în scrierea plângerilor, inclusiv la CNA pentru că polițiștii le-ar fi cerut mită. În prezent cazul este investigat de procurori. Într-un alt caz, la centru a apelat un bărbat care s-a plâns că, sub presiunea polițiștilor, a semnat depoziții false. Cazul, de asemenea, este examinat la procuratură.

„Dacă personal sau, poate, cunoașteți pe cineva care a trecut prin asemenea calvar, sau fenomene de tortură, încercați să spuneți lucrurilor pe nume. Adresați-vă”, a îndemnat Nonna Mihalcean.

Varvara Solomițki, jurist la centrul de asistență din regiunea transnistreană, a declarat că anul acesta s-a adresat o femeie, al cărei fiu se afla în închisoare. Femeia s-a alarmat atunci când și-a văzut băiatul vizibil slăbit și acuzând dureri, fiind lipsit de asistență medicală. În prezent sunt pregătite actele pentru depunerea unei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Într-un alt caz, mama unui deținut s-a plâns că fiul este deținut în condiții inumane, într-un spațiu mic, cu umiditate ridicată și mucegai.

Cele trei centre de asistență juridică, psihologică și de reabilitare a victimelor torturii își desfășoară activitatea la Chișinău, pe strada București,71, la Comrat pe strada Tretiecova, 21/3 și la Tiraspol pe strada Șevcenco, 12/12.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:98 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău