„Nu este un secret pentru nimeni că șeful CNA va fi demis. Ne aducem aminte cum dumnealui a ajuns în această funcție, dar mai cu seamă ne aducem aminte ultimii ani când mai cu seamă cu corupții mari nu a luptat nimeni. Au stat bine merci. CNA-ul ba mai prindea un profesor, un medic, un polițist cu mită, dar marii corupți în Parlament, cum stăteau, așa și stăteau. În Guvern, prin agenții de stat se fura ca în codru, dar CNA nu vedea nimic. Vom avea grijă ca toți cei care până acum au călcat stâmb, și doamne ferește și din actualii, dacă cineva va călca strâmb, CNA-ul să fie mereu pe fază și să nu ne mai trezim în situația când era furtul miliardului. E mare păcat că în secolul 21 cetățenii sunt supărați că nu li se asigură drepturi elementare, la justiție, să mergi în instanță și să fii protejat și că nu va învinge cel care a plătit și s-a înțeles cu judecătorul”, a declarat Mihai Popșoi în platoul
TVR Moldova.
De cealaltă parte, Nicolae Negru, analist politic, spune că noua majoritate parlamentară trebuie să convingă cetățenii că aceste instituții nu și-au îndeplinit sarcinile, ca să nu creeze impresia că are loc o răfuială politică.
„Ca să înțelegem ce se întâmplă trebuie să mergem puțin înapoi ca să vedem ce principii au stat la baza legilor anterioare, pentru Procuratură de exemplu, pentru ANRE. Ceea ce ar trebui să aibă în vedere noua putere este că atunci când evaluează un șef de agenție sau un procuror, nu numai ei trebuie să se convingă că această instituție nu a activat, dar să-i convingă și pe cetățenii Republicii Moldova, să existe o anumită comunicare a puterii cu cetățenii, ca aceștia să nu își facă impresia că este vorba de o schimbare sau o răfuială politică. A venit o nouă putere și își pune oamenii săi”, a declarat Nicolae Negru.