Vicepremierul Vladimir Bolea se află într-o vizită de lucru la Verona

  • 12 Aprilie 15:40
Vicepremierul Vladimir Bolea se află într-o vizită de lucru la Verona

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță că în perioada 11-13 aprilie vicepremierul Vladimir Bolea și secretarul de stat Andrian Digolean se află la Verona, Italia, unde participă la un eveniment important pentru sectorul vitivinicol: Reuniunea ministerială a statelor membre a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).

Înalți oficiali din întreaga lume au venit la eveniment pentru a discuta despre provocările din sectorul vitivinicol, într-un context global puternic influențat de strategiile de dezvoltare durabilă și de protecție a mediului, precum și de cererea sporită a consumatorilor pentru calitate și siguranță, informează MAIA.

Evenimentul constituie o platformă de intensificare a relațiilor bilaterale. Dialogurile sunt concepute pentru a încuraja schimbul de cunoștințe și experiențe, cu scopul de a adopta cele mai eficiente strategii în domeniul vitivinicol.

„Avem oportunitatea de a învăța unii de la alții, îmbunătățind astfel practicile în propriile țări și promovând excelența în producția de vin”, transmite vicepremierul Vladimir Bolea de la Verona.

De notat că, acest exercițiu este unul oportun, în contextul găzduirii, de către Republica Moldova, în anul 2025, a celui de-al 46-lea Congres Mondial al OIV – o decizie istorică, care va oferi țării noastre o oportunitate de a promova angajamentul și pasiunea Moldovei pentru viticultură și vinificație.

Participarea Republicii Moldova la reuniunea ministerială OIV din Verona a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Ambasada Republicii Moldova în Italia.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:2,57 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău