Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a avut o întrevedere oficială cu ambasadorul României, Daniel Ioniță
-
06 Iulie 2020 13:57
Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a avut astăzi o întrevedere oficială cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.
Potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la rezultatele vizitei Reprezentantului Special al OSCE la Chișinău, subiectele cuprinse în pachetul Berlin Plus, dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, efectele autoizolării regiunii transnistrene și impactul extinderii termenului de restricționare a liberii circulații până la 30 septembrie 2020.
„Un subiect distinct a vizat libertatea de circulație în Zona de Securitate și situația curentă în legătură cu instalarea celor 37 posturi ilegale din partea regiunii transnistrene, care creează dificultăți populației de pe ambele maluri ale Nistrului și pune în pericol drepturile omului. Arogarea atribuțiilor de control, evidență și verificare a populației de către Tiraspol în perimetrul liniei administrative este ilegală, la fel ca și posturile mobile și fixe noi, instalate fără acordul Comisiei Unificate de Control, a declarat Cristina Lesnic, subliniind că, pentru Guvernul de la Chișinău, în prezent preocuparea de bază este securitatea în Zona de Securitate”, se mai arată în comunicat.
Cristina Lesnic a exprimat mulțumiri pentru asistența medicală oferită Republicii Moldova în legătură cu gestionarea crizei umanitare Covid-19.