Vicepremierul Oleg Serebrian, în vizită într-o localitate din perimetrul Zonei de Securitate

  • 06 Noiembrie 2022 09:43
Vicepremierul Oleg Serebrian, în vizită într-o localitate din perimetrul Zonei de Securitate

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat sâmbătă, 5 noiembrie 2022, o vizită de lucru în comuna Japca din raionul Florești, situată în perimetrul Zonei de Securitate pentru a discuta cu localnicii despre problemele cu care se confruntă, transmite Radio Chișinău.

La întâlnirea care a avut loc în incinta casei de cultură a satului Japca au participat reprezentanții administrației publice locale, agenți economici, cadre didactice și locuitori ai comunei, informează Biroul Politici de Reintegrare.
Printre subiectele discutate au figurat criza energetică și soluțiile pe care le întreprinde Guvernul pentru depășirea problemelor existente, necesitatea dezvoltării și modernizării infrastructurii drumurilor din localitățile adiacente (G40, R19 – Japca – Șestaci – Șoldănești – G41), dificultăți întâmpinate de gospodării țărănești, instituții educativ-culturale și localnici, proiecte implementate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării ș.a.
Vicepremierul Oleg Serebrian a vizitat gimnaziul și grădinița-creșă din satul Japca, și s-a documentat, la fața locului, cu activitatea acestora. Grădinița-creșă a beneficiat de asistență financiară prin intermediul Programului activităților pentru reintegrarea țării în scopul realizării lucrărilor de construcție și amenajare.
De asemenea, în incinta casei de cultură din s. Bursuc au fost notate și evidențiate necesitățile de reconstrucție și eficientizare a obiectelor de interes major pentru localnici.
Pe parcursul vizitei sale în teritoriu, Vicepremierul a îndemnat autoritățile locale să participe activ la definitivarea proiectelor de dezvoltare a comunei, fiind reiterată disponibilitatea acordării sprijinului necesar din partea Biroului politici de reintegrare.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,06 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău