Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu președintele Republicii Azerbaidjan Ilham Aliyev
-
10 Februarie 2022 12:22
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a fost primit la Baku de președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev.
„Am constatat că de la stabilirea relațiilor diplomatice acum 30 de ani, țările noastre au dezvoltat relații politice excelente, și-au susținut reciproc suveranitatea și integritatea teritorială în granițele recunoscute pe plan internațional și au cooperat coordonat în cadru regional și multilateral.” – a spus șeful diplomației Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre posibilitățile de a dezvolta și aprofunda cooperarea deja existentă, pledând pentru dezvoltarea interacțiunilor în noi domenii de conlucrare, cu accent pe cooperarea economică, perspectivele unei cooperări mai intense în domeniul energiei, atragerii investițiilor, sporirea numărului de turiști și proiecte comune în agricultură.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit avansarea dialogului politic la nivel înalt. În context, vicepremierul Nicu Popescu i-a adresat șefului statului azer invitația din partea președintelui Maia Sandu de a efectua o vizită în Republica Moldova, ultima întrevedere a liderilor celor două țări fiind în luna decembrie anul trecut la Bruxelles cu prilejul participării la Summit-ul Parteneriatului Estic.