Compania gestionară promite că va renova toate stațiile de așteptare a transportului
-
12 Septembrie 2019 10:52
Întreprinderea care gestionează cele circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală anunță că a depășit perioada de insolvabilitate, în care a intrat în 2010. Astfel, societatea și-a reluat angajamentul să întrețină stațiile de așteptare, amenajate acum 12 ani, în schimbul plasării panourilor cu reclamă. Subiectul a fost discutat la o întrevedere a agentului economic cu primarul interimar, Adrian Talmaci, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Primăriei se menționează lucrările de reabilitare a pavilioanelor stațiilor de transport public au început în luna aprilie a anului curent. Lunar urmau a fi reparate câte 10 stații. Până în prezent, au fost renovate 42 de stații de pe principalele artere din oraș.
În comunicat se mai menționează că, începând cu anul 2007, „Epamedia” SRL a investit 2,5 milioane de euro în amenajarea a 302 stații de așteptare a transportului public din capitală, în baza unui parteneriat public-privat cu Primăria municipiului Chișinău.
Potrivit unui studiu prezentat de IPRE în iulie 2019, peste 60% dintre stațiile de așteptare a transportului public necesită să fie reparate, iar contractul actual de parteneriat public privat nu răspunde adecvat nevoilor utilizatorilor de transport public.
În anul 2007, Primăria municipiului Chișinău a încheiat un contract de parteneriat public-privat cu „Epamedia” SRL, care în 2010 a intrat în proces de insolvabilitate. Parteneriatul prevedea construcția și amenajarea a 300 de stații de așteptare a transportului public, oferind companiei media dreptul exclusiv de a plasa publicitate pentru o perioadă de 10 ani. Contractul prevedea și o extindere automată pentru cinci ani în cazul în care nici una dintre părți nu-și exprima intenția de a-l rezilia în ultimul an. În ianuarie 2017, în lipsa unei notificări de anulare a contractului, acesta a fost extins automat până în anul 2022.