Veteranii din Ucraina propun o alternativă la parada militară anulată de președintele Zelenski

  • 10 Iulie 2019 10:39
Veteranii din Ucraina propun o alternativă la parada militară anulată de președintele Zelenski

Veteranii ucraineni reacționează după decizia președintelui Volodimir Zelenski de a anula tradiționala paradă militară de Zila Independneței Ucrainei, planificată pentru 24 august, propunând organizarea Marșul Liberății, care să aibă loc la Kiev, fără a mai fi nevoie de alocarea unor fonduri bugetare în acest sens, scrie Rador.

"Propunem tuturor veteranilor, voluntarilor și civililor ca de Ziua Independenței Ucrainei să mărșăluiască pe bulevardul central Hreșciatik din Kiev, fără bani de la buget, fără oficiali și fără politicieni" - se arată într-un mesaj postat pe contul de Facebook al comunității veteranilor din Ucraina.

Amintim că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că parada militară dedicată Zilei Independenței Ucrainei, organizată în fiecare an pe 24 august, nu va mai avea loc, iar banii care urmau să fie alocați pentru organizarea evenimentului vor fi transferați armatei ucrainene - potrivit agenției RBC. "De obicei, pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, avem paradă militară.

Cred că, în acest an, în loc să organizăm o paradă, mai bine alocăm acești bani eroilor noștri, armatei noastre" - a declarat Zelenski, într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook. Potrivit președintelui, cele 300 de milioane de hrivne care ar fi trebuit alocate pentru a organiza parada militară vor fi rediecționate către armată, urmând ca militarii să primească, astfel, prime de Ziua Independenței. "Am decis să acordăm 300 de milioane de hrivne tuturor militarilor noștri" - a precizat Volodimir Zelenski.

Cu toate acestea, potrivit șefului statului, marcarea Zilei Independenței nu se anulează, ci va avea loc "într-un nou format". Decizia președintelui Zelenski de a anula parada militară de Ziua Independenței Ucrainei a fost salutată de o parte a societății ucrainene, însă există și voci care susțin că parada putea fi, totuși, organizată pe seama celor câteva sute de milioane de hrivne alocate pentru inițiativa noii administrații prezidențiale de la Kiev de a se muta într-un nou sediu.

Sursa:Rador 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău