Veniturile IMM-urilor în 2016 au constituit 125 de milioane lei
-
14 Iulie 2017 10:59
Veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici și mijlocii pe parcursul anului trecut au însumat 125 de milioane lei, ceea ce reprezintă 41,5% din veniturile din vânzări în total pe economie.
Numărul ÎMM-urilor a constituit 51,6 mii, în creștere cu o mie de întreprinderi față de anul 2015. Acestea alcătuiesc 98% din numărul total de întreprinderi din țară. Numărul persoanelor care au activat în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii pe parcursul anului 2016 a constituit peste 300 de mii de persoane sau 61% din numărul total de angajați ai întreprinderilor din economia națională, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Economiei, 40% din totalul întreprinderilor mici și mijlocii își desfășoară activitatea în domeniul comerțului. Acestora le revine contribuția majoră în totalul veniturilor de vânzări generate de ÎMM-uri, de circa 49% (sau 61 de milioane de lei). Întreprinderile din comerț sunt urmate de ÎMM-urile din industria prelucrătoare –8,5% din total.
În profil teritorial, în anul 2016 ÎMM-urile au fost localizate preponderent în municipiul Chișinău – 65%, fiind urmate de cele din regiunea centru – 15%, nord – 12% și sud – 5%. ÎMM-urile din municipiul Chișinău au generat venituri din vânzări în sumă de 81 de milioane de lei (65%).
Pe parcursul întregii perioade de derulare a Programului de atragere a remitenților în economie PARE 1+1, investițiile au fost finanțate cu suportul Uniunii Europene. Suma totală a granturilor acordate constituie 152 de milioane de lei, iar investițiile în economie sunt în jur de 550 de milioane de lei. Respectiv, fiecare leu acordat sub formă de grant a generat circa 3,6 lei investiții în economie. Din numărul total de beneficiari, 57% au investit în domeniul agriculturii, iar 24% în servicii și 19% în producere.
Cele zece Incubatoare de Afaceri (IA) incubează 144 de companii, care generează cumulativ 600 de locuri de muncă. Cifra de afaceri totală a rezidenților din cadrul IA este de peste 94 de milioane de lei, raportată la situația din 31 decembrie 2016.