Veniturile din privatizări, furnizate bugetului de stat, s-au dublat în 2018

  • 14 Martie 2019 16:00
Veniturile din privatizări, furnizate bugetului de stat, s-au dublat în 2018 Bizlaw

Veniturile bugetului de stat obținute din privatizări în anul 2018 au constituit 366 milioane de lei (21,5 milioane de dolari) comparativ cu 166,4 mil. lei în anul precedent.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la datele Agenției Proprietății Publice (APP), în cadrul procesului de deetatizare, în anul trecut au fost organizate și desfășurate câte trei concursuri comerciale și licitații cu strigare, două concursuri investiționale și două runde de licitații pe piața reglementată a Bursei de Valori.

Din cele 70 de bunuri proprietate publică scoase la vânzare, 19 obiecte au fost privatizate, inclusiv pachetele de acțiuni ale statului în cinci societăți pe acțiuni. Șapte întreprinderi de stat au fost vândute ca complexe patrimoniale unice și tot atâtea drept complexe imobiliare.

În calitate de partener de stat, APP a semnat trei acorduri de parteneriat public-privat (PPP), coordonând studii de fezabilitate pentru cinci proiecte. De asemenea, au fost monitorizate 45 contracte de PPP și concesiuni, înregistrate în Registrul proprietății publice.

Cheltuielile aferente procesului de privatizare a proprietății publice (plata pentru servicii de evaluare, servicii cadastrale și notariale, publicarea mesajelor informaționale) au constituit circa 1,4 milioane lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău