Venezuela caută voluntari pentru testarea vaccinului anti-COVID al Rusiei

  • 31 August 2020 16:12
Venezuela caută voluntari pentru testarea vaccinului anti-COVID al Rusiei

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, caută voluntari pentru testarea vaccinului anti-COVID dezvoltat de ruși, scrie BBC, preluat de Digi24.ro. Guvernul venezuelean, care a primit milioane de dolari împrumut de la Rusia, a declarat că ar fi dispus să ia parte la studiile clinice.

"În următoarele zile vom chema voluntari pentru a fi vaccinați", a anunțat, duminică, președintele Maduro.

Declarația lui Maduro indică faptul că Venezuela nu are încă voluntarii promiși, sugerând că ministrul Sănătății, Carlos Alvarado, a exagerat atunci când a anunțat, în urmă cu 10 zile, că țara sa a oferit Rusiei „500 de voluntari să participe la testele de vaccinare”.

Alvarado, a mai declarat la postul național de televiziune că există "voința deplină" din parte autorităților ruse de a examina posibilitatea ca vaccinul rus, numit Sputnik V, să fie produs și testat în Venezuela.

Rusia este unul din principalii aliați ai Venezuelei cu care întreține relații strânse din perioada președinției lui Hugo Chavez (1999-2013), predecesor și mentor al lui Nicolas Maduro.

Pe 11 august, președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a dezvoltat în premieră mondială un vaccin eficient împotriva coronavirusului. Anunțul a fost primit cu scepticism de numeroși responsabili occidentali. Organizația Mondială a Sănătății a lansat un apel la prudență și a subliniat că pentru omologarea vaccinului sunt necesare proceduri riguroase.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău