Veaceslav Ioniță: Cel mai mult migrează din R.Moldova persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani

  • 04 Mai 2024 10:40
Veaceslav Ioniță: Cel mai mult migrează din R.Moldova persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani

Grupul de vârstă care cel mai mult migrează în ultima perioadă este de la 25 la 34 de ani. Republica Moldova are oameni în vârstă aptă de muncă, doar că aceștia nu se află în țară. Dintre cei aflați acum în țară, într-un viitor apropiat, mai mult de jumătate vor fi peste hotare. Sunt declarații făcute de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul unei emisiuni, transmite IPN.

Veaceslav Ioniță a spus că în 2020 au fost 834 de mii de persoane ocupate, dintre care 602 mii – salariate, iar 233 de mii – în economia neobservată. În 2024, estimativ vor fi 880 de mii de persoane ocupate, dintre care 630 de mii – salariate, iar 250 de mii – în economia neobservată. „Noi am ajuns la minimumul forței de muncă angajată în Republica Moldova în 2020. Pandemia a afectat grav sectorul real al economiei naționale. În 2024 vom avea o ușoară înviorare. Nu este o creștere, dar mai degrabă o recuperare după pandemie, recuperare cam târzie din păcate. Scăderea cea mai accentuată a avut loc în sectorul agricol”, a spus Veaceslav Ioniță.

Expertul a spus că, în acest an, estimativ, vor fi 178 de mii de persoane antrenate în agricultură, dintre care 34 de mii – salariați, iar 144 de mii – pe cont propriu. „Numărul persoanelor antrenate în agricultură a crescut în perioada 1990-2000, iar acum se înregistrează o scădere foarte puternică. În perioada 1990-2000 Republica Moldova a pierdut un număr impunător de locuri de muncă, în sectorul formal. Practic, jumătate din toată forța de muncă pe care o avea atunci. La acea vreme, plecarea peste hotare încă nu era privită ca o soluție, iar oamenii s-au implicat masiv în agricultură, care a absorbit peste 200 de mii de brațe de muncă. Aceștia după ce și-au pierdut locul de muncă, prin intermediul agriculturii, care era o agricultură de subzistență, în cea mai primitivă formă, au supraviețuit. Deși numărul celor ocupați în agricultură a scăzut, producția este la același nivel, chiar în creștere, datorită creșterii puternice a productivității în agricultură, respectiv, datorată investițiilor în utilaje și tehnologii moderne. Productivitatea a crescut de peste trei ori în această perioadă”, a spus Veaceslav Ioniță.

Analistul economic a afirmat că vârsta medie a unui salariat în Republica Moldova, în 2015, a fost de 41,6 ani; în 2017 – de 42,1 ani; 2020 – 42,6 ani; 2023 – 43,3 ani. „Este un fenomen nou care se întâmplă în ultima perioadă, care ar trebui să ne îngrijoreze și este legat de vârsta medie a salariaților din Republica Moldova. Sunt două motive de bază. Pe de o parte, avem tot mai puțini tineri în general, pe de alte, este înclinația tinerilor de a migra peste hotare, iar în țară rămân persoanele în vârstă”, a afirmat expertul. De asemenea, el a spus că tinerii acum sunt cu mult mai dornici de a munci decât în 2015. Din cei care sunt în țară, dacă în 2015 lucrau 32,1%, acum lucrează 38,7%. Problema este că aceștia practic nu mai sunt în țară.

Despre populația în vârsta aptă de muncă (15-64 ani), Veaceslav Ioniță a menționat că în 2015 erau 2 milioane 620 de mii de persoane, dintre care peste două milioane erau în țară, iar 613 mii erau plecate peste hotare. În 2023 – 2 milioane 475 de mii de persoane de 15-64 de ani apte de muncă, dintre care un milion 656 de mii – în țară, iar 819 de mii – peste hotare. „Cel mai mult a scăzut numărul de persoane de 15-64 de ani care se află în Republica Moldova. În circa 10 ani avem o creștere cu circa 200 de mii de persoane în vârstă aptă de muncă care este peste hotare”, a menționat expertul. Veaceslav Ioniță a adăugat că fiecare al treilea om, în vârstă aptă de muncă, nu se află în țară. Acest indicator este în creștere și se înrăutățește în fiecare an.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
29,26
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:3,82 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
23
Sun
25
Mon
28

Ultimele știri

Starea de alertă în sectorul energetic a expirat și nu va fi prelungită. Autoritățile vor menține un nivel ridicat de monitorizare

Starea de alertă în sectorul energetic a expirat și nu va fi prelungită. Autoritățile vor menține un nivel ridicat de monitorizare

ANSA retrage de pe piață un lot de ouă după depistarea bacteriei Salmonella (FOTO)

ANSA retrage de pe piață un lot de ouă după depistarea bacteriei Salmonella (FOTO)

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

„Investițiile din primul proiect au ajutat producătorii să se modernizeze și să intre pe piețe noi de export”. Guvernul aprobă negocierile pentru împrumutul de la BEI pentru proiectul „Livada Moldovei II”

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

Arhivă Radio Chișinău