Veaceslav Berbeca: "PDM încearcă să-și arate forța, și nu putem exclude faptul că prin această acțiune PDM încearcă să împiedice alte partide să organizeze proteste"

  • 03 Iunie 2019 14:37
Veaceslav Berbeca:

Partidul Democrat preconizează organizarea unui șir de manifestări publice în centrul Chișinăului, în perioada 5-9 iunie, iar deocamdată, detaliile evenimentului sunt ținute în secret. Opoziția consideră că aceste evenimente ar avea legătură cu discuțiile privind crearea unei posibile coaliții cu Partidul Socialiștilor.

Analiștii politici nu exclud că evenimentele din centrul Capitalei ar avea drept scop împiedicarea unor eventuale proteste ale opoziției,relatează Radio Chișinău.

Partidul Democrat a depus o declarație la Primărie în care anunță intenția de a organiza întâlniri cu alegătorii în centrul Chișinăului – în Piața Marii Adunări Naționale, în fața Parlamentului și a Președinției în perioada 5-9 iunie. Atât purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, cât și vicepreședintele formațiunii, Vladimir Cebotari au evitat să ofere detalii despre acest eveniment. Vladimir Cebotari a menționat că acestea urmează a fi stabilite.

"Noi am depus cererea privind intenția și o să vedem detaliile pe parcurs. Mai avem încă de organizat", a declarat Vladimir Cebotari.

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase consideră că manifestațiile pregătite de PDM ar avea legătură cu negocierile în vederea formării unei coaliții cu PSRM.

"Oamenii sunt tratați ca niște mase care pot fi aduse și obligate să strice într-o direcție sau alta în funcție de evoluția evenimentelor, în funcție de rezultatele pe care le poate obține (Vlad) Plahotniuc în discuțiile cu socialiștii, sau, eventual, lipsa acestor rezultate", a spus Andrei Năstase.

Acțiunile pregătite de PDM sunt un fel de demonstrație de forță a partidului și o tentativă de a împiedica eventuale proteste ale opoziției față de o coaliție PDM-PSRM, consideră analistul politic Veaceslav Berbeca. El a amintit în context că opoziția parlamentară de centru-dreapta a anunțat recent intenția de a organiza proteste.

"PDM încearcă să-și arate forța, că este un partid puternic, un partid pilon. Dar nu putem exclude că prin această acțiune PDM încearcă să ocupe partea centrală a Chișinăpului pentru a împiedica alte partide să organizeze proteste, deoarece recent partidele de opoziție au declarat că ar putea organiza eventuale proteste în Chișinău", a menționat Veaceslav Berbeca.  

Amintim că săptămâna trecută PDM a invitat socialiștii la dialog în vederea formării unei coaliții, iar experții politici consideră acesta cel mai plauzibil scenariu. Acest lucru ar trebui să se întâmple până pe 9 iunie, în caz contrar Parlamentul riscând să fie dizolvat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău